UDMR a făcut lobby pentru democraţi la PPE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eventuala acceptare a Partidului Democrat ca membru cu drepturi depline în Partidul Popular European se datorează într-o anumită măsură lobby-ului făcut în acest sens de către UDMR. Această

Eventuala acceptare a Partidului Democrat ca membru cu drepturi depline în Partidul Popular European se datorează într-o anumită măsură lobby-ului făcut în acest sens de către UDMR. Această formaţiune politică a susţinut PD pentru intrarea ca membru cu statut de observator şi acum se pare că i-a deschis calea către înregimentarea efectivă. Ministrul comunicaţiilor, Zsolt Nagy, vicepreşedinte al UDMR, a declarat, pentru Adevărul, că: "Am dorit ca reprezentarea României în PPE să ia amploare, motiv pentru care am susţinut acceptarea Partidului Democrat. Nu am cerut vreo concesie din partea lor, pentru această susţinere. Chiar dacă între formaţiunile noastre politice au existat şi neînţelegeri, nu am vrut să le exportăm şi în exterior". Astăzi va avea loc şedinţa biroului politic al PPE, pe ordinea de zi fiind şi propunerea de acceptare a PD. Cel mai probabil vineri va fi anunţată decizia finală a popularilor europeni. (Dan Bucura)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite