Turcan, atac la Rafila, după ce Spitalul județean Sibiu a fost exclus de la finanțarea prin PNRR: Frustrare și mâhnire

0
Publicat:

Vicepreședinta PNL avertizează că ministrul Sănătății „riscă să compromită majoritatea proiectelor pe sănătate cuprinse în PNRR”, dacă va proceda ca în cazul spitalului din Sibiu.

Raluca Turcan, fostă ministră a Muncii FOTO Mediafax
Raluca Turcan, fostă ministră a Muncii FOTO Mediafax

Frustrare și mâhnire. Acestea sunt sentimentele la aflarea deciziei ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, prin care a exclus finanțarea construcției noului spital județean Sibiu din Programul Național de Redresare și reziliență (PNRR). Frustrare, pentru că știu cât efort s-a depus atât la nivel local, cât și la nivel central pentru pornirea și dezvoltarea acestui proiect. Este un proiect asumat de Guvernul PNL în perioada în care am fost vicepremier, inclus in primul PNRR transmis Comisiei Europene, un proiect matur, pregătit îndelung de presedinta CJ Sibiu, un proiect gândit și făcut pentru a fi finanțabil și pentru care s-a demarat inclusiv licitația de construire”, scrie Raluca Turcan, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. 

Mâhnire, pentru că avem încă un exemplu în care politicul se implică total incorect, abuziv și părtinitor într-un proiect ce implică atragerea de fonduri europene. În situația în care ministrul Rafila va continua să conducă Ministerul Sănătății utilizând aceleași metode arbitrare, riscă să compromită majoritatea proiectelor pe sănătate cuprinse în PNRR. Și nu va fi doar o piatră de moară în CV-ul unui om politic, ci mai ales o mare nedreptate pentru cei aproximativ 467 de mii de sibieni si pentru multe alte sute de mii de locuitori ai județelor din jur.  Există soluții pentru noul spital județean de urgență Sibiu, inclusiv posibilitatea finanțării prin Programul Operațional de Sănătate 2021 – 2027 și accesarea unui împrumut la Banca Europeană de Investiții însă, în mod normal, cea mai corecta soluție pentru această investiție ar fi fost o finanțare din PNRR completată cu POS și BEI. O soluție tăiată, din nefericire, de pixul ministrului Rafila”, mai explică fosta ministră a Muncii, în prezent vicepreședintă a PNL. 

Trei spitale respinse după prima etapă

Ministerul Sănătății a încheiat prima etapă a evaluării proiectelor depuse prin PNRR pentru construirea de spitale. Proiectele pentru spitalele din Focșani, Sibiu și Brașov, au fost respinse pe motiv că depășeau bugetul permis prin hotărârea de guvern privind aprobarea programului naţional de investiţii în infrastructura de sănătate.

„Echipa Ministerului Sănătății a finalizat evaluarea celor 46 de dosare de finanțare depuse în cadrul apelului Infrastructură spitalicească publică nouă aferent PNRR. Dintre acestea, 42 au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1237 / 2022 și vor intra în următoarea etapă de analiză în vederea acordării punctajului conform metodologiei de evaluare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Lista celor 42 de obiective de investiții care au trecut testul a fost publicată pe pagina web a Ministerului Sănătății, la secțiunea PNRR.

Trei obiective de investiții au fost respinse pentru că au depășit bugetul maxim de 199.99 milioane de Euro/proiect, aferent finanțării din PNRR, conform Hotărârii Guvernului nr. 1237/2022. Acestea vor putea fi finanțate din alte surse bugetare”, se mai arată în comunicatul MS.

Un alt obiectiv a fost respins pentru că nu se regăsea în lista de 49 de obiective de investiții înscrise de către Ministerul Sănătății în mandatul Guvernului precedent (Cîțu) și aprobată de Comisia Europeană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite