Tudose, despre atitudinea jandarmilor: Pasul următor e să te ia cu duba dacă nu strigi „trăiască Dragnea!“. Îi dădeam pe toţi afară şi demisionam în secunda doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Tudose susţine că ordinul pentru închiderea oraşului Târgovişte la mitingul PSD a venit de la partid. „Hai să o luăm altfel. Doamna ministru habar nu a avut. Premierul habar n-a avut. Păi, în momentul în care a aflat, în secunda doi nu erau civili toţi? Sau să spună: «domnule, cine ţi-a spus să faci asta? De unde ai primit ordin?»“, a comentat  fostul premier PSD la Adevărul Live. Tudose candidează la europarlamentare din partea ProRomânia

Adevărul: Dacă aţi fi fost premier şi aţi fi văzut la un miting al PSD că intrarea în oraş se face doar pe bază de parolă, cum aţi fi reacţionat ?
Mihai Tudose: Îmi dădeam demisia în secunda doi după ce îi dădeam pe toţi afară. Plecau odată cu mine miniştrii. Nu se poate aşa ceva. Eu am fost şocat şi în 2018. În septembrie 2018, am avut în toamnă prima întâlnire parlamentară. Am fost şocat când în şedinţa aia mare de la Neptun apăruseră nişte garduri metalice, nişte jandarmi şi nişte firme de pază. Mi-am făcut cruce şi am zis: „domle, social-democraţie, cu masele, cu oamenii. Păi am ajuns să ne păzească uniformele?“.  Mi-au spus că sunt unii mai violenţi pe-aici. Am înţeles, hai să vorbim cu ei că n-o să ne mănânce.

Cine a luat această decizie? Carmen Dan?
Nu, el (Liviu Dragnea -n.r),  partidul.

Partidul nu dă ordine jandarmilor.
O, da. Zice „să asigurăm liniştea”. Asta e sugestia. Şi cineva execută. Cum să faci aşa ceva ?

Dar acei poliţişti care au cerut parola, de unde au primit ordine ?
Bănuiesc că nu de la dvs sau de la mine. Pe cale ierarhică, cineva a avut imaginaţia asta. Dar, bun, hai să o luăm altfel. Doamna ministru habar nu a avut. Premierul habar n-a avut. Păi, în momentul în care a aflat, în secunda doi nu erau civili toţi? Sau să spună: „domnule, cine ţi-a spus să faci asta? De unde ai primit ordin?“. Apoi cu oamenii luaţi cu duba de la Topoloveni. Pasul următor este să te ia cu duba dacă nu strigi „trăiască Dragnea!”. Că acum e pasul doar dacă strigi ceva împotrivă. Şi dacă eşti liniştit este suspect. Şi după asta ajungem la nişte zone cum mai vedem prin alte părţi ale lumii mai dictatoriale: „Ce faci mă, tu nu plângi când îl doare pe şeful capul?“. „Păi nu-mi prea vine“. „Dacă nu plângi când pe şeful îl doare capul, ai o problemă. Nu eşti entuziasmat când îl vezi?“. „Nu“. „Hai, cu duba!”.

Credeţi că doamna Rovana Plumb se află în spatele acelor decizii, sau Carmen Dan ?
Nu înţeleg care-i diferenţa dintre ele. Oricum mint amândouă cu aceeaşi dezinvoltură. Şcoala de teatru e pistol cu apă.

***

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, într-un interviu pentru Adevărul, faptul că o candidatură a lui Călin Popescu Tăriceanu ar fi soluţia perfectă pentru Liviu Dragnea, liderul PSD având la îndemână pârghiile necesare pentru a sabota campania partenerului său de coaliţie.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite