Trei moțiuni simple la Senat, inclusiv una împotriva lui Bolojan — coaliția, pusă la încercare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul va dezbate și supune votului luni, 9 februarie, trei moțiuni simple ale opoziției privind activitatea Guvernului în domeniile politicii europene, apărării și educației. Înainte de votul secret din plen, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis un avertisment aspru membrilor coaliției să respingă moțiunile pentru a rămâne solidari cu Guvernul.

Ilie Bolojan, vizat de o moțiune simplă de cenzură FOTO: Inquam Photos/George Călin
Ilie Bolojan, vizat de o moțiune simplă de cenzură FOTO: Inquam Photos/George Călin

UPDATE 14.00 Semnalul dat de șeful Senatului 

„Astăzi, în Senatul României, toate cele trei moțiuni simple depuse de opoziție trebuie respinse fără echivoc. Partidele coaliției au datoria de a demonstra solidaritate cu Guvernul, așa cum este firesc într-o majoritate politică și de guvernare responsabilă. Stabilitatea și coerența actului de guvernare depind de această unitate”, a scris Mircea Abrudean, luni, pe Facebook. 

Acesta avertizează că parlamentarii care vor vota cele trei moțiuni simple se aliniază agendei AUR. „Orice parlamentar care ar alege să voteze una dintre aceste moțiuni ar transmite, în fapt, un semnal politic clar: acela al alinierii la agenda AUR și al acceptării unei relații de vasalitate politică față de acest partid. România are nevoie de responsabilitate, nu de jocuri politice care subminează majoritatea și stabilitatea guvernării”, completează acesta

Știrea inițială

Opoziția a depus miercuri, 4 februarie, trei moțiuni simple la Senat, vizând activitatea Guvernului în domeniile politicii europene, apărării și educației. Acestea vor fi dezbătute luni.

Prima moţiune simplă vizează modul în care Guvernul a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE - Mercosur.

Intitulată "Acordul UE-Mercosur: cum se angajează România într-un acord strategic major prin mandat clandestin, fără analiză şi împotriva propriilor interese", moţiunea este iniţiată de 47 de senatori ai Opoziţiei (28 AUR, 13 PACE - Întâi România şi şase neafiliaţi), scrie Agerpres.

Semnatarii critică "excluderea consultării Parlamentului în procesul care a dus la angajarea într-un acord strategic de dimensiunea Mercosur-ului".

Iniţiatorii moţiunii susţin că "Acordul UE-Mercosur rămâne un acord structural asimetric, care favorizează economiile puternic industrializate şi loveşte direct statele cu sectoare vulnerabile".

În 21 ianuarie, Parlamentul European s-a pronunţat, prin vot, în favoarea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la validitatea Acordului comercial al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) cu statele membre ale Mercosur, semnat în Paraguay.

A doua moţiune simplă este împotriva ministrului Apărării, Radu Miruţă și este criticată gestionarea politicii de securitate şi apărare naţională în contextul declaraţiilor privind "potenţiala desfăşurare de trupe româneşti în Groenlanda".

Intitulată "Ministrul progresist Radu Miruţă compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declaraţii iresponsabile şi lipsă de analiză strategică", moţiunea anunţată din vacanţa parlamentară şi depusă, săptămâna trecută, în plenul Senatului este semnată de 41 de parlamentari (28 de senatori AUR şi 13 PACE - Întâi România).

Iniţiatorii susţin că moţiunea este determinată "de necesitatea protejării interesului naţional al României în domeniul apărării şi securităţii, într-un context geopolitic extrem de volatil, în care responsabilitatea decizională şi rigoarea strategică sunt esenţiale pentru stabilitatea statului".

Semnatarii moţiunii consideră că "lipsa oricărei delimitări clare între obligaţiile României asumate în cadrul NATO, eventualele misiuni desfăşurate sub mandat ONU sau UE şi scenariile de tip 'coaliţie de voinţă' creează un precedent periculos". "O astfel de ambiguitate strategică afectează credibilitatea statului român şi poate genera riscuri operaţionale şi diplomatice inutile" - susţin ei.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat încă de miercurea trecută că va fi prezent în Parlament la dezbaterea moţiunii.

În fine, va fi dezbătută și moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al Educaţiei, Ilie Bolojan, criticat că a redus, într-un context inflaţionist, "sprijinul social" pentru studenţi, accesul la educaţie devenind "tot mai dependent" de venitul familiei, va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului, informează site-ul forului legislativ.

Intitulată "Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar", moţiunea, anunţată încă din vacanţa parlamentară şi depusă, săptămâna trecută, în plenul Senatului, este semnată de 41 de parlametari (28 senatori AUR şi 13 PACE - Întâi România).

Semnatarii punctează că, deşi premierul Ilie Bolojan este ministru interimar al Educaţiei, "studenţii care sunt afectaţi de aceste politici nu sunt interimari, pierd ani de viaţă, nu mandate".

În 21 ianuarie, Parlamentul European s-a pronunţat, prin vot, în favoarea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la validitatea Acordului comercial al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) cu statele membre ale Mercosur, semnat în Paraguay.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite