Toni Greblă a depus jurământul pentru CCR. Băsescu: Prezenţa dumneavoastră este un câştig la Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Toni Greblă este noul judecător al Curţii Constituţionale (CCR). Greblă a depus jurământul în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a celor doi lideri ai Parlemntului şi ai viitorilor colegi. Şeful statului a ţinut un discurs care a fost în favoarea lui proaspătului judecător constituţionalist.

„Felicitări pentru numire. CCR s-a dovedit în ultimii ani a fi un centru de echilibru a instituţiilor statului şi care a permis României să avanseze. Prezenţa dvs. este un câştig pentru CCR. Vă doresc succes“, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după depunerea jurământului lui Toni Greblă. La finalul ceremoniei, Toni Greblă a fost felicitat şi de ceilalţi judecători CCR.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a lui Toni Greblă a început cu întârziere din cauză că şedinţa CSAT a durat mai mult decât era programată.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat miercuri seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că nu va participa la ceremonia în care va depune jurământul Lucian Bolcaş, persoana nominalizată iniţial de Senat pentru ocuparea locului vacant la CCR.

Preşedintele României a adăugat faptul că problema legată de faptul că nu îi primeşte jurământul lui Bolcaş într-o ceremonie la Palatul Cotroceni este problema USL, aceştia fiind cei care trebuie să găsească o soluţie, dat fiind că nu există o prevedere constituţională prin care să fie obligat să participe.

„Problema este a lor, să găsească şi soluţia politică. Nefiind obligaţie constituţională, nu există sancţiuni pentru mine că nu particip. Dacă el se simte judecător al CCR, în condiţiile în care preşedintele nu i-a primit jurământul, problema lui”, a adăugat Traian Băsescu.

Toni Greblă a depus jurământul pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională

Plenul Senatului a aprobat, luni, candidatura senatorului PSD Toni Greblă pentru ocuparea locului de judecător la Curtea Constituţională vacantat de Iulia Motoc.

 În cadrul şedinţei de plen, candidatura lui Greblă la CCR a primit 123 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi o abţinere. După votul Senatului, Toni Greblă a ţinut un discurs emoţionant.

„Nu este uşor lucru ca, după 24 de ani de muncă, de zbucium în slujba binelui public, azi să vină vremea să-mi iau rămas bun de la colegii cu care am lucrat în Senat. Chiar dacă este deosebit de onorantă însărcinarea pe care o s-o îndeplinesc, nu e uşor lucru să te desparţi de prieteni, de o instituţie fundamentală a statului, Senatul. Sigur că mă încearcă frumoase aduceri aminte legate de activitatea desfăşurată aici. Mi-aduc aminte de dezbaterile pe care le-am avut de-a lungul acestor cinci ani şi mereu vor rămâne prezente în sufletul meu“, a declarat Greblă, mişcat.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite