Tomac promite continuitate după Guvernul Bolojan: „Prioritățile trebuie clar stabilite”
0Premierul desemnat Eugen Tomac spune că proiectele și reformele inițiate de Guvernul Bolojan trebuie duse mai departe, însă este necesară o redefinire mai clară a priorităților la nivel național.

Tomac a subliniat, într-un interviu la RFI, că politicile publice nu aparțin unei singure persoane, ci sunt rezultatul muncii în echipă la nivel guvernamental. În opinia sa, continuitatea este esențială pentru stabilitatea administrativă.
„Toate lucrurile bune începute de Guvern trebuie continuate, pentru că ele nu sunt reformele unei singure persoane”, a afirmat Tomac.
Digitalizarea, prioritate pentru reforma administrației
Eugen Tomac consideră că una dintre direcțiile esențiale este accelerarea digitalizării administrației publice, fără de care reformele structurale nu pot fi implementate eficient.
Premierul desemnat a anunțat că analizează posibilitatea introducerii unui vicepremier responsabil de acest domeniu, argumentând că modernizarea administrației depinde direct de digitalizare.
În prezent, procesul este realizat într-o proporție redusă, iar lipsa unei presiuni instituționale consistente a întârziat implementarea unor proiecte deja existente.
Fără proiecte noi „de dragul imaginii”
Premierul desemnat a precizat că nu susține lansarea de noi inițiative doar pentru capital politic, ci preferă finalizarea celor deja începute.
„Nu voi fi adeptul începerii unor noi proiecte doar de dragul de a spune că este inițiativa mea”, a declarat Tomac, subliniind că obiectivul principal este ducerea la capăt a programelor aflate în derulare.
De asemenea, a nevoia unui dialog mai strâns cu administrațiile locale pentru identificarea celor mai bune soluții adaptate contextului actual.
Declarațiile lui Eugen Tomac vin în contextul negocierilor pentru formarea unui nou Executiv și al discuțiilor privind prioritățile guvernării în perioada următoare.
Amintim că, joi, 11 iunie, Conducerea Partidului Național Liberal s-a reunit într-o ședință a Biroului Politic Național, pentru a decide dacă va susține sau nu Guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac.
























































