Teleorman - primul judet in care au fost accesate fonduri U.E.
In perioada 2000-2003, Consiliul Judetean Teleorman a obtinut o victorie in ceea ce priveste proiectele de finantare depuse si aprobate de catre Uniunea Europeana. Cea mai mare parte a proiectelor
In perioada 2000-2003, Consiliul Judetean Teleorman a obtinut o victorie in ceea ce priveste proiectele de finantare depuse si aprobate de catre Uniunea Europeana. Cea mai mare parte a proiectelor finalizate sau in curs de derulare au vizat trei domenii: imbuntatirea infrastructurii, protectia copilului si cele privind realizarea unor obiective si servicii similare celor din tarile Uniunii Europene. Mai mult, in ceea ce priveste protectia copilului, Teleormanul este primul judet care a asigurat pentru copiii institutionalizati conditii de crestere si educatie similare celor din familie. Astfel, in urma cu ceva timp, Consiliul a infiintat Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului, ca institutie publica de interes local in subordinea sa. Principalul obiectiv al acestui organism il constituie asigurarea si respectarea drepturilor copilului, precum si acordarea de sanse egale cu ceilalti copii. Ulterior, in perioada 2000-2004, protectia copilului in Teleorman a beneficiat de schimbari spectaculoase, in principal prin inchiderea institutiilor rezidentiale si crearea de servicii alternative. Asa au aparut si rezultatele. Judetul Teleorman a fost desemnat ca gazda si co-organizator, alaturi de Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie si de UNICEF, a sesiunii de pregatire si perfectionare a personalului din domeniul protectiei copilului "Managementul Performantei". Dupa aceea, judetul a fost vizitat de domnul Pierre Poupard, ambasador UNICEF.
Proiecte europene pentru cresterea calitatii vietii romanilor
Asa cum spuneam, programele de finantare externa au fost o preocupare primordiala pentru reprezentantii Consiliului Judetean. Unul dintre ele a fost cel de reabilitare a drumurilor judetene, considerat de specialisti drept unul dintre cele mai costisitoare. S-a avut in vedere si situatia din teren. In vara anului 2000, graficul drumurilor judetene arata faptul ca o portiune de peste 700 de kilometri se afla in stare foarte rea si necesita o interventie rapida pentru a nu deveni impracticabila. Au fost executate lucrari a caror valoare a depasit 550 de miliarde de lei, suma cu care s-a modernizat aproximativ jumatate din distanta precizata mai sus. In plus, s-a acordat sprijin material si logistic mai multor Consilii Locale pentru a se moderniza si unele drumuri comunale. In paralel, s-au desfasurat si programele de alimentare cu apa a asezarilor rurale. La sfarsitul anului 2004 vor avea retele de alimentare cu apa 21 de comune, iar pana in anul 2008 si restul de 62.
Un alt proiect demarat de Consiliul Judetean Teleorman urmareste crearea sistemului de management integrat al deseurilor. Este vorba de un proiect a carui valoare se apropie de 900 de miliarde de lei si ale carui obiective sunt protejarea mediului inconjurator si a sanatatii populatiei prin prevenirea contaminarii solului si apelor, imbunatatirea peisajului, cresterea confortului populatiei, crearea de zone cu potential turistic, precum si protejarea resurselor prin reciclarea si sortarea deseurilor municipale. Beneficiarii acestui proiect vor fi chiar cei 456 de mii de locuitori ai judetului Teleorman. Sistemul de management integrat al deseurilor va urmari colectarea deseurilor la municipii si orase, in localitatile rurale, precum si transportarea acestora catre un depozit central.
Preocuparile lui Liviu Nicolae Dragnea, presedinte al Consiliului Judetean, s-au indreptat si catre zonele de cultura si sport. Au fost asigurate resurse financiare care sa permita continuarea la un nivel superior a manifestarilor culturale traditionale, precum si introducerea in calendarul cultural a altora noi. Aici s-a avut in vedere continuarea festivalurilor nationale teleormanene si a unor spectacole de traditie: Festivalul-concurs "Ghiocelul de aur", Festivalul "Pe deal la Teleormanel", Spectacolul de datini si obiceiuri de Craciun "Am venit si noi odata", precum si alte asemenea manifestari. Pornind de la constatarea ca exista tendinta de disparitie a datinilor si obiceiurilor autohtone, prin inlocuirea cu cele apartinand altor culturi, presedintele Liviu Nicolae Dragnea a demarat in anul 2002 o ampla actiune de revalorificare a unui obicei specific Teleormanului, "Dragobetele". Concursurile mesajelor de dragoste "Floare albastra", la care numarul participantilor in primele doua editii a fost de peste 800, s-au finalizat prin editarea a doua carti cuprinzand textele trimise de concurenti.
Relansarea sportului teleormanean nu a fost nici ea neglijata. Incepand cu anul 2001 au fost intocmite programe complete, coerente, care au vizat: o finantare care sa asigure derularea programelor proprii de activitati sportive, revitalizarea miscarii sportive de masa, abandonata in ultimii 10 ani, sustinerea sportului de performanta, modernizarea bazei materiale destinata sportului. Alocarea de fonduri pentru sport a fost facuta in limitele impuse de bugetul judetului, suma cheltuita in ultimii 3 ani fiind de 11 miliarde lei. Au beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Judetean sportivii din urmatoarele ramuri: fotbal, baschet, tir, atletism, arte martiale si automobilism.





















































