Taxa de solidaritate, mărul discordiei dintre PSD și PNL. Ce își reproșează cele două partide
0Marile partide ale Coaliției au reînceput disputele pe tema impunerii unei taxe care să fie aplicată companiilor cu venituri foarte mari, PSD pretextând că așa ar putea să scadă impozitarea muncii, în timp ce PNL arată că măsura ar duce la o explozie a prețurilor.
În ultimele zile, contrele dintre liderii PSD și PNL s-au accentuat mai ales în ceea ce privește oportunitatea impunerii unei taxe de solidaritate, similară celei aplicabile companiilor din energie, firmelor cu venituri mari. Iar între cele două mari partide ale guvernării a fost un ping-pong privind argumentele pro și contra. Potrivit unor surse din interiorul PSD, partidul care a deschis discuția pe tema noii taxe, care ar fi impusă într-un Guvern condus de un social-democrat, motivul ar fi că Ministerul Finanțelor are nevoie de fonduri la buget, mai ales dacă OMV nu va plăti niciun ban din taxa de solidaritate, așa cum a anunțat deja. Impunerea unei taxe de solidaritate de PSD ar însemna venituri între 3 miliarde și 3,5 miliarde de lei în plus la venitul de stat, potrivit surselor citate.
„PSD precizează că scopul final al taxei de solidaritate este de a susține măsurile pentru scăderea impozitării muncii – în special la angajații cu venituri mici sau medii – și de a susține sistemul de Educație care pregătește viitoarea forță de muncă a României. Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca și companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susține creșterea veniturilor angajaților care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României”, explică PSD, într-un comunicat de presă. Iar mesajul a fost dus mai departe, prin comunicatorii formațiunii, cum sunt Daniel Zamfir (președinte al Comisiei de industrii din Senat) sau Gabriel Zetea (vicepreședinte PSD pentru zona nord-est), care au arătat că firmele vizate sunt cele cu venituri de peste 100 de milioane de euro.
Însă ceea ce nu spun social-democrații este că tot ei se opuneau măsurilor de scădere a impozitării muncii în primăvara lui 2022, când Florin Cîțu încă era președinte PNL, iar liberalul propunea în Coaliție diminuarea contribuției pentru asigurări sociale (CAS) de la 25% la 20%, astfel încât să resimtă și angajații din sistemul privat măsurile cu impact economic, nu doar bugetarii.
Liberalii nu vor taxe noi
Liberalii au precizat din start că nu susțin majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care „ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme”. Vicepreședintele PNL din Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, Gabriela Horga, a dat exemplu și de firme românești care ar fi afectate. „Ceea ce nu spune PSD este că, prin introducerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri pentru marile companii, partidul condus de Marcel Ciolacu lovește de fapt și în multe firme cu capital românesc – Altex, Dedeman, EMag, Albalact, RCS-RDS etc. – sau în firme cu capital mixt. Cu toate acestea, în comunicarea publică, liderii PSD încearcă să lase impresia că se luptă cu firmele străine. Pentru că așa au ei impresia că mai obțin puncte electorale”, a precizat deputata Gabriela Horga, într-un mesaj pe Facebook. De asemenea, parlamentarul, care este și cadru universitar, punctează faptul că nu trebuie pus semnul de egalitate între taxa de solidaritate impusă de UE companiilor energetice, unde raționamentul a fost că acestea au făcut „profituri extraordinare”, și taxarea unor companii din alte domenii.
Mesaje similare au fost exprimate și de lideri liberali ca Rareș Bogdan (prim-vicepreședinte), Dan Motreanu (prim-vicepreședinte) sau Bogdan Huțucă (președinte al Comisiei de Buget Finanțe din Cameră). Liberalii și-au adus aminte că PSD a insistat și impus supraimpozitarea contractelor part-time.
Compromisul pe supraimpozitarea contractelor part-time
„PNL susține ferm renunțarea la supraimpozitarea contractelor part-time, scăderea CAS (propunere inițiată deja de PNL în Parlament) și orice tip de măsuri care cresc veniturile, atât celor angajați la stat, cât și la privat, fără a afecta mediul de afaceri. Supraimpozitarea contractelor part-time a fost o măsură propusă de PSD, partid care conduce atât Ministerul de Finanțe, cât și Ministerul Muncii. PNL s-a opus la acel moment, dar ne aflăm într-o coaliție și a fost nevoie de un compromis, exact pentru a putea păstra cota unică și a evita supraimpozitarea companiilor, o linie roșie pe care PNL a refuzat să o treacă”, potrivit unui comunicat de presă al partidului. De altfel, aceștia amintesc și faptul că măsura unei noi taxe ar duce la creșteri de prețuri pentru bunuri și servicii.
Liberalii nu omit însă că PNL a acceptat supraimpozitarea inclusiv la amendamentele pe Legea bugetului, doar pentru a nu-i supăra pe cei din PSD. Potrivit informațiilor „Adevărul”, în următoarele săptămâni echipele de specialiști ai PSD și ai PNL vor începe negocierea pe programul de guvernare pe care îl vor pregăti social-democrații, în condițiile în care aceștia vor să-și pună amprenta de partid de stânga, mai ales că se apropie patru rânduri de alegeri în 2024.