Tăriceanu: „Dacă nu vom avea candidat comun cu PSD, vom găsi o altă formulă de alianţă, poate cu Pro România. Voi propune remanierea lui Meleşcanu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu la Congresul PSD din 29 mai, foto Iulian Bîrzoi
Călin Popescu Tăriceanu la Congresul PSD din 29 mai, foto Iulian Bîrzoi

Călin Popescu Tăriceanu, în direct duminică seară la Antena 3, a făcut mai multe declaraţii cu privire la alegerile prezidenţiale, dar şi la remanierea guvernului Dăncilă. Acesta a spus că în eventualitatea în care nu va fi candidatul comun al alianţei PSD-ALDE, va căuta o altă formulă de alianţă, probabil cu Pro România. În plus, acesta a anunţat că va propune remanierea lui Teodor Meleşcanu.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Tăriceanu a răspuns fără ezitare: ”Absolut. Da, acest lucru vi-l spun fără doar şi poate. Împreună cu colegii mei am analizat acest lucru, dar această candidatură ar fi mult mai util să aibă o susţinere cât mai largă, adică să fie din partea PSD-ALDE şi poate mult mai mult. Am văzut că există dorinţă din partea parterilor noştri de a avea o candidatură cât mai puternică şi cred că o candidatură comună. Dacă nu vom reuşi să avem un candidat comun cu PSD, sigur după 23 iulie vom configura o alianţă care să aibă şanse. Da, voi vedea dacă putem găsi o altă formulă de alianţă care să ne crească şansele. Poate să însemne Pro România, da”.

Pe lângă interesul personal într-o candidature pentru fotoliul de la Cotroceni, Tăriceanu a explicat şi pericolul unei situaţii în care ar exista mai mulţi candidaţi aparţinând coaliţiei de guvernare PSD-ALDE. ”Convingerea mea este că dacă vom merge cu mai mulţi candidaţi, atunci riscurile legate de a nu ajunge în turul doi sunt foarte mari şi candidaturile separate, dacă le vom hotărî aşa, pot să aducă în campanie o anumită stare de tensiune. Nu cred că va ieşi mai întărită coaliţia din alegerile prezidenţiale”, a spus acesta.

În privinţa ministrului de externe, Teodor Meleşcanu, Liderul ALDE a spus că va propune Biroului Politic al ALDE, care se va reuni luni, remanierea acestuia. ”Mâine voi propune înlocuirea din funcţie a ministrului de Externe. Cred că percepţia creată îi afectează propria capacitate de lucru. Îl apreciez personal, însă amândoi ştim cât este de greu să te lupţi cu percepţia publică”, şi-a explicat Tăriceanu decizia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite