Surse. Moţiunea de cenzură, votată miercuri. PNL a decis: Aleşii săi votează la vedere
5Dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură vor avea loc miercuri, au precizat surse politice. Executivul este acuzat de încălcarea principiilor democratice, prin angajarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.
UPDATE Miercuri vor avea loc dezbaterea şi votul pentru moţiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Orban.
UPDATE A început şedinţa de plen în care va fi citită moţiunea de cenzură. Daniel Suciu, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Dăncilă, este cel care citeşte moţiunea de cenzură.
UPDATE Ludovic Orban a anunţat că parlamentarii PNL vor vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură. „Parlamentarii PNL vor fi prezenţi în plen şi vor vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură. PNL nu va primi niciun primar care e azi în PSD”. .Premierul a subliniat că PNL susţine în continuare alegerea primarilor în două tururi.
După ce luni PSD s-a întărit cu încă doi parlamentari, social-democraţii ar avea în total 234 de voturi. Pentru ca moţiunea de cenzură să aibă succes, este nevoie de 233 de voturi.
Astfel, în prezent PSD are 200 de parlamentari, la care se mai adaugă 30 de voturi de la UDMR şi patru de la formaţiunea lui Teodor Meleşcanu, Forţa Naţională.
Textul moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR face apel la respectarea principiilor democratice şi critică decizia Guvernului Orban de a-şi asuma răspunderea pe proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la finalul CEx a partidului, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului reprezintă „prioritatea numărul unu”. De asemenea, acesta i-a ameninţat cu suspendarea pe social-democraţii care nu vor fi prezenţi în ziua votului.
„Dacă un parlamentar al PSD nu votează moţiunea sau lipseşte nemotivat de la ziua votului, o perioadă respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte nu va participa pe listele PSD la viitoarele alegeri”, a mai precizat Ciolacu.
În paralel, premierul Ludovic Orban a bătut palma cu liderul PSD Marcel Ciolacu: social-democraţii se vor mobiliza pentru a trece moţiunea de cenzură, iar alegerile anticipate vor avea loc în data de 21 iunie, concomitent cu alegerile locale, susţin surse politice pentru Adevărul. În schimb, PNL va renunţa la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Guvernul Orban va rămâne interimar până în iunie.
Alegerile anticipate reprezintă prioritatea PNL, în contextul în care sondajele arată că liberalii ar putea obţine o majoritate parlamentară aproape singuri, cu sprjinul UDMR sau al minorităţilor naţionale, deci fără Alianţa USR-PLUS. PNL ar obţine aproape 50% în cazul în care ar avea loc anticipate, arată o cercetare realizată de IMAS, la comanda Europa FM. La mare distanţă se află PSD, care cu greu ar obţine 20%.