Sturzu, atac la Udrea: Este un reper de model greşit de promovare a tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul TSD, Mihai Sturzu
Liderul TSD, Mihai Sturzu

Preşedintele Tineretului Social Democrat, Mihai Sturzu, a atacat-o dur pe Elena Udrea, afirmând că este un reper de model greşit de promovare a tinerilor. Declaraţia vine în contextul afirmaţiei Elenei Udrea, care a afirmat că Victor Ponta a compromis ideea de tineri în politică.

„A spune despre cel mai tânăr premier european în momentul desemnării că a compromis ideea de tineri în politică este cel puţin o aberaţie, în condiţiile în care Victor Ponta este cel care a readus economia României pe un trend ascendent, în fruntea unui Guvern format din tineri profesionişti, pe care tot el i-a susţinut pentru ocuparea funcţiilor de conducere în cadrul Executivului", a afirmat Sturzu, duminică, printr-un comunicat de presă. 

El precizează că „atacurile Elenei Udrea pot fi demontate foarte uşor, prin simpla trecere în revistă a iniţiativelor Guvernului de susţinere a tinerilor, pentru că, spre deosebire de liderii Opoziţiei — care doar au distrus când au fost la guvernare, iar acum nu ştiu decât să critice — pentru Victor Ponta vorbesc faptele“.

„Ca preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PSD, dar şi ca tânăr politician, sunt la curent cu toate măsurile şi programele derulate de către Guvernul Ponta pentru a veni în ajutorul tinerilor. Îi amintesc doamnei Udrea de faptul că premierul Ponta a mărit salariile tinerilor medici şi profesori, că a facilitat scutirea impozitului pe venit pentru tinerii absolvenţi ai facultăţilor de IT atunci când se angajează într-un departament de informatică, a extins programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către tineri, a susţinut, prin ajutoare financiare, tinerii care vor să îşi deschidă o afacere în mediul rural. În plus, s-au acordat cursuri de formare profesională, prime de instalare pentru tineri şi s-a oferit consiliere şi orientare profesională", a adăugat Sturzu.

De asemenea, el explică că la 31 iulie 2014, numărul de tineri ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă datorită măsurilor ANOFM se ridica la cca. 45.000.

„Fac un apel la doamna Udrea să înceteze atacurile mincinoase pe tema locurilor de muncă pentru tineri! Măsurile şi cifrele vorbesc de la sine, iar doamna Udrea nu reuşeşte decât să arate că este total pe lângă subiect", se mai menţionează în comunicat.

Liderul PMP, Elena Udrea, a afirmat sâmbătă, la Şcoala de vară a partidului organizată în staţiunea Mamaia, că premierul Victor Ponta este captiv baronilor locali ai PSD şi că a compromis ideea de tânăr în politică.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite