Sorin Grindeanu, probleme cu soţia din cauza salariului. „Abia am reuşit să o conving că nu am 10.000 de euro“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Sorin Grindeanu, în prezent preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM),  a declarat, la Timişoara, că salariul său lunar este de 8.000 de lei şi nu 10.000 de euro, aşa cuma scris presa. Grindeanu susţine că i-a fost greu să o convingă pe soţia sa că are venituri mai mici decât cele vehiculate în spaţiul public.

”O chestiune personală sau două pe care vreau să le spun. Poate la voi am mai mult succes decât am la colegii voştri din Bucureşti. Vă rog să mă ajutaţi să nu mai am probleme acasă. Fac un apel la voi şi vă spun că de-abia am reuşit să o conving pe soţie. Să ştiţi că nu am 10.000 de euro salariu, salariul meu este de 8.000 de lei. Aşa că toată istoria asta, acum dacă întrebi pe oricine şi s-ar face un sondaj, cred că nouă din zece ar spune că Grindeanu are 10.000 de euro pe lună. Am făcut apelul ăsta că sunteţi mult mai apropiaţi de mine şi să mă ajutaţi ca lună de lună, soţia mea care este o cititoare de presă să nu mai meargă pe anumite căi greşite, îmi pare rău că nu am venit cu fluturaşul. Mi-aş dori să ne înţelegem, să am un astfel de salariu, dar nu e cazul”, a spus  Grindeanu.

Sorin Grindeanu a participat, vineri, la o conferinţă de presă, la Timişoara, pentru a prezenta o campanie derulată de ANCOM, de monitorizare a frecvenţelor radio afectate de emisiile echipamentelor radio neconforme, de identificare a acestora şi de informare cu privire la ilegalitatea folosirii acestor echipamente.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite