Sorin Grindeanu: „Poate era mai important să facem întâi reforma administrației centrale și apoi pe cea locală”
0Sorin Grindeanu crede că reforma administrației ar fi trebuit să înceapă la nivel central, nu local, și anunță că PSD va prezenta un pachet de relansare economică.

În cadrul emisiunii de miercuri seara la Antena 3, Sorin Grindeanu a criticat modul în care este abordată reforma administrației. Liderul PSD consideră că restructurarea ar fi trebuit să înceapă cu instituțiile centrale, acolo unde există suprapuneri evidente.
„Eu sper că nu, toată lumea e de acord ca principiu de bază este de asemenea să reducem cheltuielile (în reforma administrației centrale, n.red.). Sunt direcții de la același minister vreo 10–12 și trebuie să dispară, aici nu avem un semn de întrebare, se va merge foarte repede. Poate era important să se facă înainte reforma administrației centrale și apoi locale”, a declarat Sorin Grindeanu.
Deficitul bugetar și investițiile
Social-democratul a felicitat Ministerul Finanțelor, condus de liberalul Alexandru Nazare, pentru negocierile reușite la Bruxelles care au permis păstrarea unui deficit de 8,4%.
„Vreau să-l felicit pe Alex Nazare că a reușit să discute la Bruxelles și să accepte deficitul de 8,4. Ne dă posibilitatea să reglăm mai ușor anumite dezechilibre pe care le avem în economie. Pe 8,4 deficit se pot continua investiții pe Anghel Saligny, care pentru noi sunt foarte importante, dar nu pentru PSD, ci pentru administrațiile locale”, a subliniat liderul PSD.
El a amintit că există 6.000 de proiecte de acest tip, realizate în proporție de 99% de companii românești, ceea ce va avea un impact direct asupra economiei.
Sprijin pentru premier și presiunea funcției
Sorin Grindeanu a recunoscut că funcția de premier este extrem de dificilă și a spus că înțelege presiunea sub care se află Ilie Bolojan.
„Am fost și eu în această poziție, 6 luni de premier, e cea mai grea funcție pe care o ai, e mai greu decât orice altceva. Eu înțeleg presiunea la care este supus Ilie Bolojan, de aceea încerc să îi dau soluții, PSD să vină cu proiecte prin care să ajute oamenii. După 3 luni în care oamenii au auzit doar de tăieri, deficit, trăim mai prost, facturi mai mari, de aceea PSD vine cu pachet de relansare economică”, a spus acesta.
Un nou pachet de relansare economică
Liderul PSD a anunțat că partidul va lansa, la finalul săptămânii, un pachet de măsuri economice pentru stimularea creșterii și sprijinirea populației.
„Acest pachet trebuie să fie parte de pachetul trei, este o altă condiție. Să venim cu măsuri de relansare economică. Vorbim de stimulare de investiție, de credite fiscale, în agricultură ministrul Barbu a venit cu foarte multe propuneri etc. Toate aceste lucruri le vom îmbrăca într-un pachet, l-am anunțat și pe președintele Nicușor Dan. La sfârșitul acestei săptămâni venim cu acest pachet și sperăm să vină cu îmbunătățiri și celelalte partide. România nu mai poate auzi doar de deficit, tăieri, creșteri etc. Oamenii ne-au ales să le facem viața mai bună”, a conchis Sorin Grindeanu.