Sondaj: Nicușor Dan ar câștiga un nou mandat, cu 46,1%. Este urmat de Piedone, cu 41,1%. Cîrstoiu abia ar trece de 10%

0
Publicat:

Un sondaj realizat la comanda lui Nicușor Dan îl plasează pe acesta pe primul loc în intenția de vot pentru Primăria Capitalei, cu 46,1% din cei care au menționat că merg la urne, urmat de Cristian Popescu Piedone, cu 41,1%. Cătălin Cîrstoiu ar fi votat de 10,1% dintre cei intervievați, dacă duminica viitoare ar fi alegeri.

COLAJ NICUSOR DAN CATALIN CIRSTOIU POPESCU PIEDONE MEDIAFAX INQUAM jpg

Pe următorul loc ar fi Mihai Enache (AUR), cu 2,3%. Alt independent au indicat 0,1% dintre repondenți, iar altcineva au selectat 0,4%.

În ceea ce privește Consiliul Local, Alianța PSD-PNL este la 37,1% intenție de vot, urmată de Dreapta Unită cu 28,4%. AUR ar strânge 8,9% din voturi, PUSL 8,6%, REPER 5,7%, iar SOS al Dianei Şoşoacă 4,2%.

2,8% dintre voturi s-ar îndrepta către Alianță Ecologistă AER, 1,6% spre PRO România al lui Victor Ponta, 1,4% ar merge la UDMR, 0,6% către un independent, iar spre alt candidat 0,9%.

Sondajul a fost realizat de firma SC Verifield SRL, controlată de Ecaterina Ene, la comanda lui Nicușor Dan, în perioada 10-17 Aprilie, pe un eșantion de 1800 de repondenți.

Datele au fost culese prin intermediul interviurilor telefonice, eroarea maximă admisă fiind de +/-2,31% la un grad de încredere de 95%.

Un sondaj realizat în aprilie de CURS îl plasa pe Cristian Popescu Piedone pe primul loc în intenția de vot, cu 38% dintre voturi, urmat de Nicușor Dan, cu 27%, și de candidatul Alianței PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, cu 23%. Alianţa PSD-PNL era tot pe primul loc în intenţiile de vot în Bucureşti, cu 48%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite