Sinecuri făcute din pix în plină criză. Leafă de peste 50.000 de lei lunar pentru o funcție de vicepreședinte

0
Publicat:

Guvernul nu se dezminte și își continuă politica generoasă cu bugetarii, de această dată fiind create noi funcții la stat, cu venituri care pot depăși și 50.000 de lei pe lună.

Ministerul condus de Adrian Câciu e acționarul principal al Exim Bank FOTO Inquam Photos
Ministerul condus de Adrian Câciu e acționarul principal al Exim Bank FOTO Inquam Photos

Problemele cu care se confruntă Guvernul, de la criza energetică, inflația din ce în ce mai mare şi tergiversarea reformelor, nu îi împiedică pe aleșii aflați la putere să fie atenți cu precădere la crearea de sinecuri, unde numirile au loc prin decizii politice, nu prin concursuri.

Guvernul Ciucă a adoptat în ultima zi a lunii septembrie, fără să fie sesizat aproape de nimeni din zona politică, o ordonanță de urgență pentru „modificarea și completarea unor acte normative”, astfel încât instituțiile din zona economică să fie mai eficiente în gestionarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Erau vizate mai ales măsuri pentru reducerea evaziunii și fraudei fiscale din domeniul comercializării bunurilor „cu risc fiscal ridicat”.

Însă guvernanții nu s-au limitat doar la aspectele tehnice pentru o mai bună activitate, ci au considerat că sunt necesare înființarea de noi posturi bine plătite, fără a fi explicate motivele. Mai precis, Guvernul a hotărât suplimentarea de la șapte la nouă membri a componenței Consiliului de Administrație al Exim Bank, o structură care la fel de bine putea să funcționeze și cu cinci membri. Mai mult, noua conducere a instituției nu va mai avea un președinte și doi vicepreședinți, ci un președinte și trei vicepreședinți.

Iar sumele pentru aceste funcții sunt generoase, în cazul celei de vicepreședinte fiind chiar unul dintre cele mai mari venituri din zona bugetară. Un membru al Consiliului de Administrație al Exim Bank a avut în anul fiscal precedent, 2021, un venit mediu lunar de 12.700 de lei net. Spre comparație, o indemnizație netă de ministru este de 12.276 de lei. Iar tot ce face un membru al unui consiliu este să participe la minimum o ședință lunară, în timp ce un demnitar al Executivului are mai multe responsabilități.

Cum poți lua peste 10.000 de euro pe lună

În schimb, un vicepreședinte din conducerea executivă a Exim Bank încasează un venit lunar mediu de 56.000 de lei. Bani în mână. Atât va plăti lunar în plus statul român celui de-al treilea vicepreședinte, pe lângă celelalte două funcții de vicepreședinte. Șeful acestei instituții este unul dintre cel mai bine plătiți bugetari, contractul de mandat aducându-i lui Traian Halalai 995.715 lei în 2021. Așadar, o medie lunară de 82.900 de lei (echivalentul a 55 de salarii minime).

Singurul politician al Coaliției care a reacționat a fost Florin Cîțu, fost premier, acum izolat în PNL. „Exact de asta are nevoie acum România. Prin ordonanța de urgență, Guvernul crește numărul membrilor consiliului de administrație al Exim Bank de la 7 la 9. Nu există nicio justificare economică, doar politică, pentru o astfel de măsură. Să nu mai vorbim de contextul economic prin care trece România. Voi depune un amendament pentru a elimina această aberație”, preciza săptămâna trecută Florin Cîțu, într-un mesaj pe Facebook.

Reforma companiilor de stat, în așteptare

Toate proiectele prin care e reformată zona aceasta de guvernanță corporativă sunt blocate la Cameră. Iar în acest for sunt proiecte atât de la PSD și PNL, cât și de la USR. Un punct comun al lor este că au fost depuse toate în momente în care erau în opoziție, dar în perioada de guvernare nu au fost interesate să treacă o asemenea inițiativă, care așază veniturile de așa natură încât să nu mai depășească 10.000 de lei la nivel de consilii de administrație și de supraveghere, dar și urmăresc în același timp reducerea numărului de poziții cu câte două.

Coaliția a arătat în ultimele luni că pe lângă mărirea schemelor de personal pentru funcționarii publici, Puterea e atentă mai ales la funcțiile de conducere. De exemplu, la sfârșitul verii a crescut numărul membrilor din conducerea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de la 9 la 11, în următoarele săptămâni urmând să fie votat de Parlament un reprezentant al minorităților într-una dintre funcții, dar și unul al PNL sau PSD, în cealaltă. Încadrarea bugetară e de 16.640 de lei (net) per funcție. Săptămâna trecută, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați a cerut, iar Guvernul a aprobat, apariția unei funcții de subsecretar de stat pentru instituție, ca să ajute șeful ANES, adică secretarul de stat. După cum a arătat „Adevărul”, încă din primăvară Guvernul Ciucă a devenit Executivul cu cei mai mulți secretari și subsecretari de stat din perioada postdecembristă, având în prezent în jur de 120 de demnitari.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite