Siegfried Mureșan, replică tăioasă pentru președintele Nicușor Dan: „România are nevoie de un guvern bun, nu orice guvern”

0
Publicat:

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, propunerea PNL pentru postul de prim-ministru, a afirmat marți seară că „România are nevoie de un guvern bun” și a reiterat că „Partidul Național Liberal nu acordă cecuri în alb”.

Siegfried Muresan
Siegfried Mureșan spune că România are nevoie de un guvern bun FOTO Facebook

„România are nevoie de un guvern bun. România nu are nevoie de orice guvern. E important să știm ce va face viitorul guvern, nu doar să punem niște politicieni pe funcții”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat: „De aceea, contează miniștrii și contează programul de guvernare”.

„Partidul Național Liberal nu acordă cecuri în alb. Vom vota doar un guvern serios, cu program serios și miniștri serioși”, a conchis europarlamentarul.

Afirmațiile vin după ce președintele Nicușor Dan a declarat că „nu cere multe” de la partidele parlamentare, ci doar formarea unei majorități care să voteze un nou guvern.

„Eu sunt... în situația în care suntem după două luni fără guvern, eu nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fiu sigur că vor vota. Ca să existe cei 233 de oameni, ca ei să se înțeleagă între ei, trebuie să fie un acord de principiu, dar din perspectiva mea, eu nu cer niciun acord, nicio condiție, doar să fie 233 de oameni”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat cât timp este dispus să mai aștepte înainte de desemnarea unui nou prim-ministru, șeful statului a reiterat că decizia depinde de partidele parlamentare.

„Aștept partidele. Repet, responsabilitatea-i la ele și aștept ca ele să vină cu soluții de majoritate. Cred că așteptarea oamenilor este să ieșim din criza asta politică”, a adăugat Nicușor Dan.

Surse politice susțin că există o presiune tot mai mare pentru formarea rapidă a unui guvern, chiar și în baza unor compromisuri majore între formațiuni. Acestea au dat de înțeles că Nicușor Dan nu s-ar fi opus complet scenariului în care Guvernul Veștea ar fi trecut cu ajutorul voturilor AUR. Cu toate acestea, șeful statului nu acceptă un Executiv din care să facă parte membri ai formațiunii politice conduse de George Simion.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite