Senatorii cer renegocierea vânzării Petrom
Comisia senatorială de anchetă a privatizării Petrom a finalizat raportul şi propune guvernului să renegocieze contractul de privatizare Petrom semnat cu OMV. Membrii comisiei mai cer
Comisia senatorială de anchetă a privatizării Petrom a finalizat raportul şi propune guvernului să renegocieze contractul de privatizare Petrom semnat cu OMV.
Membrii comisiei mai cer instituţiilor abilitate "să stabilească legalitatea şi, dacă este cazul, responsabilităţile" asupra modului în care s-a stabilit valoarea companiei. Potrivit concluziilor raportului, Petrom a fost subevaluată, regimul fiscal acordat OMV-Petrom are caracter preferenţial, datoriile Petrom către bugetul de stat au fost anulate, iar redevenţele plătite sunt prea mici.





















































