Şefii TVR şi Radio România, lefuri mai mari decât ale primului om în stat
0Noii şefi ai TVR şi Radio România vor putea încasa lefuri mai mari decât ale preşedintelui României. Deşi au funcţiile asimilate celor de ministru, mai pot primi unele sporuri, ceea ce le permite să ajungă la venituri de aproximativ 20.000 de lei pe lună, cu aproape 5.000 lei mai mult decât încasează Klaus Iohannis.
Din rândul listei de membri ai Consiliului de Administraţie al TVR, susţinut pentru funcţia de preşedinte director-general al instituţiei, a fost jurnalistul Dan Turturică, la propunerea Guvernului şi a PNL. Deţinerea unei funcţii de conducere în TVR înseamnă şi încasarea unor venituri consistente, mai ales de către şeful instituţiei. Doina Gradea, ultima şefă a TVR cu mandat de mai mulţi ani, a câştigat, în 2019, suma de 245.000 de lei, ceea ce înseamnă că lunar i-au intrat în conturi circa 20.000 de lei, un salariu cu 2.000 de lei mai mare faţă de 2018. De altfel, deşi salarizarea ar trebui să fie similară celei unui ministru, adică între 12.000 şi 12.500, încă de pe vremea când şef al instituţiei era Claudiu Săftoiu (2013), liderul instituţiei primea cu mult peste ceea ce prevede Legea de funcţionare şi organizare a TVR, pentru că erau adăugate sporuri. Pe de altă parte, un membru al CA încasa, în 2019, anul fiscal pentru care au fost depuse ultimele declaraţii de avere, un total de 50.000 de lei, adică aproape 4.200 de lei în fiecare lună.
Venituri pe măsură va avea şi Răzvan Dincă, susţinut de PSD pentru şefia Radio România. Fostul PSD-ist Georgică Severin, şef al instituţiei până în mai, a avut o indemnizaţie lunară de 20.800 de lei. În acelaşi timp, fiecare membru al CA al Radio România a primit în anul fiscal 2019 aproximativ 55.000 de lei, ceea ce înseamnă lunar 4.500 lei. Potrivit legislaţiei în vigoare, un membru al CA are dreptul la o indemnizaţie de 25% din valoarea celei încasate de preşedintele director-general.
Cine sunt noii şefi ai TVR şi SRR
Dan Turturică a fost, timp de 4 ani (2015-2019), redactor şef al Digi24.ro, iar anterior, între 2006 şi 2015, a ocupat postul de redactor-şef al cotidianului România Liberă. Răzvan Dincă este cunoscut mai ales pentru faptul că în perioada 2006-2012 a fost directorul general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, iar în perioada 2012-2015 a fost director al Operei Naţionale Bucureşti.
ICR, conducere cu salariu de ministru
Consistente sunt şi salariile celor din conducerea ICR. Liviu Sebastian Jicman, noul preşedinte al ICR, ar urma să încaseze în jur de 12.000 de lei lunar, având salarizarea asimilată celei de ministru. Cei doi vicepreşedinţi, adică Mirel Taloş (susţinut de PSD) şi Weinberger Attila (susţinut de UDMR), vor avea lefuri asimilate celor secretarilor de stat, adică în jur de 11.500 de lei. Mirel Taloş, care în ultimii ani a avut funcţia de vicepreşedinte al ICR cu atribuţii de preşedinte, în urma demisiei Lilianei Ţuroiu, a încasat, potrivit ultimei declaraţii de avere, o indemnizaţie lunare de 12.700 de lei în 2020.