Ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru constituirea comisiei speciale pe domeniul justiției

0
Publicat:

Parlamentul se va întruni, joi, în şedinţă comună, ca să aprobe constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei, au decis Birourile permanente reunite, conform Agerpres. Şedinţa va începe la ora 13,00.

Ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului FOTO: INQUAM PHOTOS
Ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului FOTO: INQUAM PHOTOS

Potrivit proiectului de hotărâre în acest sens, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Camera sesizată cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.

De asemenea, comisia va elabora rapoartele asupra acestor iniţiative legislative. Aceasta va fi constituită din 25 de membri şi va funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la data constituirii.

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, joi, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.

Conform surselor Adevărul, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va fi condusă de către un liber, iar potrivit informațiilor Adevărul este vorba despre Gabriel Andronache.

Camera Deputaților, convocată în sesiune ordinară pe 1 septembrie. Senatul, ședință în plen tot joi

Camera Deputaților a fost convocată, în sesiune ordinară, pe 1 septembrie, începând cu ora 11. De asemenea, Senatul va avea plen tot joi, la aceeași oră. Ulterior, cele două camere ale Parlamentului se vor reuni într-o ședință comună.

De asemenea, Senatul se va reuni în plen, tot de la ora 11:00, moment în care senatorii  vor alege membrii Biroului Permanent al Senatului. Ulterior va avea loc o ședință a Biroului permanent nou ales, urmată de o reuniunea a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

O ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților se va desfășură, după încheierea plenului Senatului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite