Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”
0Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul tur al alegerilor pe data de 15 septembrie 2024.

Acest anunț vine pe fondul neînțelegerilor dintre membrii coaliției PSD - PNL privind calendarul scrutinului și a schimbului de declarații din ultimele zile între cele două partide, care nu se pun de acord cu privire la o varianta imparțială pentru cea mai importantă rundă de alegeri din acest an.
„Mă bucur că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice, nici măcar în campania electorală care tocmai s-a încheiat. Am înțeles cu toții că acest guvern nu este al coaliției sau al unui partid, ci al României”, a spus Ciolacu înaintea ședinței de Guvern.
Marcel Ciolacu a afirmat că toți cei prezenți, indiferent de partidul din care fac parte, au o responsabilitate uriașă de a asigura stabilitatea țării, iar acest lucru include respectarea angajamentelor. El a subliniat că nu este vorba despre un termen sau altul pentru desfășurarea alegerilor, ci despre încredere.
Ciolacu a mai adăugat și că aceste schimbări frecvente în calendar afectează încrederea între parteneri și, din punctul său de vedere, trebuie să înceteze.
„Ca premier, am obligația de a nu favoriza un partid sau o coaliție. Astăzi, practic, ieșim din calendarul electoral stabilit anterior, fiind ultima zi în care putem promova HG pentru stabilirea datei alegerilor, convenită pe 15 septembrie”, a completat șeful Executivului de la PSD.
Marcel Ciolacu a anunțat că, începând de luni, împreună cu cei doi vicepremieri, îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor.
El a subliniat că aceasta este abordarea corectă și nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu inițieze un act normativ convenit anterior.
Ciolacu a adăugat că nu va răspunde provocărilor de a declanșa o criză guvernamentală și instabilitate în România.