Rudele poliţiştilor răniţi, cu funcţii în  MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Senatorii au adoptat luni, cu 98 de voturi „pentru“, 13 „împotrivă“ şi 3 „abţineri“, un proiect de lege care prevede posibilitatea angajării rudelor poliţiştilor răniţi sau decedaţi în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

De asemenea, copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate, precum şi soţul sau soţia acestuia, pot fi numiţi în funcţii de poliţist sau angajaţi ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unităţi ale MAI, dacă îndeplinesc condiţiile legale.

Identificarea funcţiei, în vederea numirii respective sau a angajării se face ţinând cont de studiile solicitantului şi de cerinţele postului.

Potrivit proiectului de lege, la cerere, poliţistul încadrat într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestuia în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, poate fi menţinut în activitate în funcţii de poliţist în unităţi ale MAI.

În plus, la cerere, persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi numită fără examen sau concurs în funcţii de poliţist.

Mai mult decât atât, copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului încadrat într-un grad de invaliditate pot studia în instituţiile de învăţământ ale MAI.

Proiectul de lege care modifică statutul poliţistului a fost adoptat de Senat în calitate de cameră decizională.

Pe aceeaşi temă:

Poliţiştii, pensionaţi la 60 de ani

UPDATE Carnaj pe o şosea din Vâlcea. Doi poliţişti au murit într-un accident rutier, iar alte două persoane sunt în stare gravă la spital

FOTO Ciprian Blidaru a fost înmormântat în uniformă de poliţist. Tânărul murise alături de un prieten într-un accident

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite