România și alte 11 țări UE cer Comisiei Europene măsuri pentru apărarea alegerilor împotriva influențelor externe

0
Publicat:

Franța, Germania, România și alte 9 state membre ale Uniunii Europene solicită Comisiei Europene să folosească Legea privind serviciile digitale pentru a combate manipularea și influențele externe în alegerile europene din 2024, subliniind riscurile tot mai mari din partea Rusiei și Chinei.

Parlamentul European. Foto: Profimedia
Parlamentul European. Foto: Profimedia

Scrisoarea semnată de miniștrii Afacerilor Europene din cele 12 țări solicită Comisiei să creeze un organism european specializat în combaterea manipulării și interferenței informațiilor străine, având în vedere amenințările tot mai mari la adresa stabilității și suveranității statelor membre, conform Reuters.

„Amenințările crescânde de interferență străină și intervențiile perturbatoare în dezbaterile publice în timpul evenimentelor electorale cheie reprezintă o provocare directă la adresa stabilității și suveranității noastre”, se arată în scrisoarea citată de Reuters. „Incidentele recente necesită o acțiune urgentă și unită pentru a apăra viitoarele alegeri din UE”, au subliniat semnatarii documentului.

Diplomații europeni au precizat că aceste preocupări sunt în principal legate de interferențele din partea Rusiei și Chinei, dar și alte state care ar putea încerca să influențeze procesele electorale din Uniune. De exemplu, Germania se află în pragul unor alegeri anticipate programate pentru 23 februarie și a înființat deja un grup operativ pentru a combate orice încercare de influențare străină. Autoritățile germane au avertizat recent cu privire la spionajul și sabotajul sponsorizat de Rusia.

Săptămâna trecută, controversa a fost amplificată când Elon Musk, proprietarul platformei X (fost Twitter), a apărut la un eveniment electoral al partidului german de extremă dreapta AfD, pentru a-și exprima sprijinul față de acesta, într-o manifestare care a fost percepută ca o influență directă asupra procesului electoral.

În acest context, Comisia Europeană a luat măsuri și împotriva altor platforme de socializare. De exemplu, în decembrie, aceasta a acționat împotriva TikTok, companie deținută de ByteDance din China, din cauza neregulilor legate de interferența electorală la votul prezidențial din România din noiembrie.

În plus, oficialii polonezi, care se pregătesc pentru alegerile prezidențiale din mai 2025, au avertizat că Rusia ar putea încerca să recruteze influenceri pentru a afecta alegerile.

„Îndemnăm Comisia să preia inițiativa prin valorificarea deplină a competențelor acordate în temeiul Digital Services Act (DSA)”, au cerut semnatarii scrisorii, referindu-se la reglementările care impun marilor platforme de internet, cum ar fi X, Facebook și TikTok, obligația de a modera și elimina conținutul dăunător, inclusiv discursurile instigatoare la ură, rasism sau xenofobie. În caz de nerespectare, Comisia Europeană poate impune amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a platformelor respective.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite