România a invitat Ucraina să folosească porturile românești. Grindeanu: Nu-i putem obliga
0Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat într-o conferinţă de presă că „nu îi putem obliga pe ucraineni să vină să folosească porturile româneşti de la Dunăre, fiind decizia lor”, în contextul atacurilor tot mai dese ale Rusiei asupra porturilor ucrainene.

„Vineri am avut întâlnirea cu reprezentanţii Ucrainei, a fost şi Ambasada SUA în România, Ambasada SUA la Kiev, a fost Comisia Europeană. Ăsta a fost rostul întâlnirii, ca în momentul în care situaţia la porturile dunărene ale Ucrainei va continua într-un scenariu în care vor fi afectate toate instalaţiile şi activitatea, care sunt soluţiile pe care le putem gândi. Noi nu îi putem obliga pe ucraineni să vină să folosească porturile româneşti de la Dunăre, e decizia lor, este decizia Ucrainei”, a spus Sorin Grindeanu, subliniind avantajele folosirii atât a portului din Galaţi cât şi a portului din Brăila.
Ministrul Transporturilor a mai arătat că a prezentat un plan legat de porturile dunărene, din sudul ţării. „Folosind infrastructura feroviară, poţi să duci acele garnituri de tren inclusiv în porturile din sudul ţării şi pe Dunăre, să le poţi transporta la Constanţa şi în Marea Neagră. Ăsta a fost rostul acestei întâlniri. Va mai urma o întâlnire undeva în jurul datei de 15 septembrie, la Constanţa”, a completat Grindeanu.
Totodată, Grindeanu a arătat că România s-a angajat să mărească numărul de piloţi.
În încercarea de a opri transporturile de cereale ucrainene și potențiale transporturi de armament către Kiev pe mare, de la întreruperea acordului privind transportul cerealelor ucrainene, atacurile Rusiei în zona Mării Negre s-au intensificat și s-au îndreptat către porturile ucrainene. Două dintre atacuri au fost foarte aproape de teritoriul României, pe Dunăre.
Noi atacuri cu drone au vizat, în noaptea de marți spre miercuri, porturile Reni și Ismail, aflate la granița cu România. Bubuiturile s-au auzit pe malul românesc, inclusiv la Galați.