Reforma pensiilor speciale, votată de Camera Deputaților. Proiectul se întoarce la Senat pentru noi modificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaților a votat proiectul de lege pentru reformarea pensiilor speciale. Inițiativa legislativă se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgență, pentru că Puterea vrea ca modificările făcute de modificați să fie validate și de forul superior.

FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

Proiectul de lege pentru desființarea pensiilor speciale a fost votat de 196 deputați, au fost 32 voturi „împotriva”, 14 abțineri, iar un alt parlamentar nu a votat.

Inițiativa legislativă se va întoarce la Senat în procedură de urgență pentru corelare, urmând dezbateri ca dezbaterile să aibă loc marți, 27 iunie, 2023.

Premierul Ciolacu a subliniat chiar după ce a primit votul de acordare a încrederii în Parlament că legile pentru eliminarea pensiilor speciale, inclusiv ale parlamentarilor, vor trece de Parlament până la finalul sesiunii parlamentare. „Până la sfârşitul sesiunii, aceste legi vor trece de votul Camerei Deputaţilor şi Senat”, a anunțat atunci Marcel Ciolacu.  

„Precizăm că amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conţinut juridic şi existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, a proiectului de Lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Legea se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă", se precizează în raportul comisiilor de specialitate.

„Actul normativ are în vedere calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii", mai precizează în documentul citat.

Anterior, liberala Raluca Turcan, fostă ministră a Muncii și vicepreședintă a PNL, a sugerat că actualul proiect privind pensiile speciale ar putea fi neconstituțional, dacă rămâne prevederea referitoare la pensiile din sistemul de apărare.

Plenul Parlamentului a votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari 

Deputații și senatorii au votat în ședința plenului reunit al Parlamentului proiectul de desființare a pensiilor speciale pentru aleșii Legislatiului cu 382 voturi „pentru”. 

Au fost 0 voturi împotriva proiectului de lege, 3 „abțineri” și alți 3 parlamentari nu au votat. 

Ședința plenului reunit nu s-a terminat însă fără incidente. Senatoarea Diana Șoșoacă a pornit un scandal pe care l-a continuat afară, în timpul declarațiilor făcute de premierul Marcel Ciolacu. 

„Cred că trebuie luată decizia care s-a luat și în Camera Deputaților împreună cu colegii mei. Lucrurile trebuie să intre într-o normalitate”, a spus Ciolacu privind modul în care s-a desfășurat ședința plenului reunit.  

Amenințările foștilor parlamentari și controlul CCR

Fostul deputat Eugen Nicolicea (șapte mandate), reprezentant al Asociaţiei Foştilor Parlamentari, a anunţat că va ataca în instanţă proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor dacă va fi adoptat de Parlament, susţinând că acesta este un „copy paste” după actul normativ declarat anterior neconstituţional de Curtea Constituţională.

Replica a venit de la Eugen Bejinariu, președintele Comisiei de statut, care a precizat că într-un fel sau altul, chiar și prin atacarea la CCR a legii de cei nemulțumiți, Puterea va găsi o cale să elimine în final pensiile speciale ale parlamentarilor.

Guvernul Boc rămâne singurul care a reuşit să scape de pensiile speciale ale parlamentarilor. Iar acest lucru se întâmpla în iunie 2010. Cum a reuşit Executivul de atunci, spre deosebire de Puterea de acum? Pe 7 iunie 2010, Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea pe un proiect de lege prin care toate pensiile speciale şi ocupaţionale deveneau pensii normale, adică bazate pe principiul contributivităţii. Cât cotizezi la bugetul de stat, atât primeşti, fără formule preferenţiale de calcul. În urma unei sesizări a PSD la CCR, magistraţii au declarat parţial neconstituţională legea, fiind aduse obiecţii privind aspectele legate de pensiile magistraţilor. Puterea de atunci a îndreptat proiectul de lege, magistraţii fiind lăsaţi să beneficieze de pensie ocupaţională. Între decizia CCR şi corectarea proiectului au trecut patru zile, iar în a cincea zi eliminarea pensiilor speciale deja era publicată în Monitorul Oficial.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite