Reacţii politice la referendumul privind familia tradiţională. Dăncilă, Olguţa Vasilescu, Dragnea şi Băsescu, printre politicienii care au mers la vot
0Premierul Viorica Dăncilă a votat sâmbătă dimineaţă la Liceul Jean Monnet. Aceasta a precizat că a votat pentru valorile în care crede.
UPDATE Vicepremierul Paul Stănescu a votat în Slatina, pe listele suplimentare, atât pentru referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, cât şi pentru redenumirea judeţului Olt, făcând la final declaraţii chiar din secţia de votare.
UPDATE Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a votat la o şcoală din Arad, el declarând după introducerea buletinului în urnă că a votat ”cu toată inima” pentru modificarea Constituţiei, considerând că familia este o instituţie de bază a societăţii şi România trebuie să-şi păstreze valorile.
”Am votat, este un gest de normalitate, este un gest care vine să vorbească despre nevoia de a defini cât mai bine familia tradiţională în România. Până la urmă, cred că discutăm despre valori pe care această ţară le are şi pe care trebuie să le păstreze şi să le ducă mai departe. Acesta este modul în care ne exprimăm în momentul de faţă ca naţiune care crede într-una din instituţiile sale de bază, adică familia. La urma urmei, facem lucrul acesta după o analiză a fiecăruia dintre noi şi decidem în consecinţă, dar eu vă spun că am votat cu toată inima în favoarea midificării Constituţiei”, a declarat ministrul Mihai Fifor, după ce şi-a exprimat opţiunea la referendum.
UPDATE Claudiu Manda, după ce a votat: „La nuntă nu vreau să mă gândesc dacă voi fi socru mare sau mic“
Senatorul PSD Claudiu Manda, şeful comisiei parlamentare de control al SRI, a votat sâmbătă la Craiova. La ieşire a declarat că a votat la referendum pentru că nu vrea să aibă bătăi de cap la nunta fiului său. După o jumătate de oră, a ajuns la urne în Craiova şi Lia Olguţa Vasilescu. Ministra Muncii a venit pentru prima dată neînsoţiţă de fiul şi nepoata sa, cei doi copii despre care spune mereu că-i poartă noroc.
UPDATE Patriarhul Daniel s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, pentru a vota la Şcoala „Ienăchiţă Văcărescu din Capitală”, declarând că a votat pentru modificarea propusă de Parlament. Patriarhul a mai spus că participarea la vot e o onoare. „Am votat pentru modificatrea în forma pe care a făcut-o Parlamentul României şi am menţionat faptul că ţinând seama de scopul acestui referendum, participarea la vot este un drept, o onoare şi o binecuvântare”, a declarat Patriarhul Daniel, citat de Mediafax.
UPDATE Vicepremierul Graţiela Gavrilescu a declarat, după ce a ieşit din secţia de votare, că a votat la referendumul pentru redefinirea familiei „pentru ca sănătate acestui popor şi a întregii omeniri să continue”, potrivit Mediafax. „Să nu uităm că referendumul reprezintă o responsabilitate civică a fiecăruia dintre noi. În semn de respect şi ţinând cont că este şi un drept constituţional prin care milioane de români au semnat ca acest referendum să aibă loc, eu consider că ar trebui cat mai mulţi români să vină astăzi ( sâmbătă n.r.) şi mâine ( duminică n.r.) la vot, să exprime exact în ceea ce cred. Eu vă spun că votul meu a fost clar pentru ca sănătatea acestui popor şi a întregii omeniri să continue, aşa cum cred că suntem noi creaţi de la Dumnezeu”, a declarat Gavrilescu la ieşirea din secţia de votare.
UPDATE Fostul preşedinte Traian Băsescu a votat. „Da (n.r.-a fost un incident)! Un domn care citea o carte, ceea ce arată că şi comisia e politizată. Probabil e un PSD-ist înrăit. Prostia nu poate să te deranjeze, poţi doar să o compătimeşti“, a declarat Băsescu fiind întrebat dacă a avut un „mic incident“ în secţia în care a votat.
UPDATE Senatorul Adrian Ţuţuianu, fostul ministru al Apărării, a votat sâmbătă dimineaţa în secţia de vot nr. 38, din Târgovişte. El a precizat că a votat pentru „normalitate şi pentru păstrarea filonului creştin al familiei”.
UPDATE Lia Olguţa Vasilescu, minisru al Muncii în Guvernul Dăncilă, a votat. Vasilescu a îndemnat oamenii să iasă la vot. „Toată familia mea va veni azi la vot“.
„E datoria civică a fiecăruia să ne exprimăm pe temele importante pentru societate. Am votat pentru valoriile în care eu cred. Această consultare e expresia democraţiei.“, a declarat Viorica Dăncilă.
Întrebată de ce a fost aşa matinală, Dăncilă a precizat: „Am venit devreme pentru că plec spre Focşani. Da, am vorbit cu domnul Dragnea. Şi dânsul va veni să voteze, poate puţin mai târziu“, a mai afirmat premierul.
Dăncilă a fugit de întrebările presei când reporterii au insistat pe faptul că în 2015, când era europarlamentar, a votat un raport prin care încuraja căsătoriile între persoane de acelaşi sex, adică Raportul Panzeri.
Raportul se referea la drepturile omului, democratia in lume si politica UE in aceste domenii, iar autorul lui a fost italianul Pier Antonio Panzeri, membru al Grupului SD din Parlamentul European, grup din care face parte si PSD.
Ministrul Turismului, primul demnitar la vot
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, e primul ministrul din Guvernul Dăncilă care a mers la vot.
„Am votat «Da» pentru familia dintre un bărbat şi o femeie. Este un vot pentru normalitate, mai ales că în spatele acestui vot stau peste 3,5 milioane de semnături pe care Biserica Ortodoxă Română le-a strâns pentru referendum. Cu siguranţă românii nu sunt de acord cu adopţia copiilor de către persoanele homosexuale şi căsătoria cuplurilor homosexuale. De aceea, îi invit pe toţi românii, pe toţi sibienii să vină la acest referendum. Înalt Preasfiinţia Sa Mitropolitul Streza spune că acest referendum este cel mai important act electoral de la revoluţie încoace. Cred că are dreptate şi de aceea este important să asigurăm o participare cât mai mare la acest referendum“, a declarat Trif.
Bolojan, primul primar liberal care a votat
Ilie Bolojan, fost prim-vicepreşedinte al PNL şi primar al Oradei, a mers şi a votat într-o secţie de votare din oraşul pe care îl conduce. „Sper ca orădenii să vină şi s-şi exprime votul“, a precizat Bolojan.
UPDATE Vicepremierul Graţiela Gavrilescu a declarat, după ce a ieşit din secţia de votare, că a votat la referendumul pentru redefinirea familiei „pentru ca sănătate acestui popor şi a întregii omeniri să continue”, potrivit Mediafax. „Să nu uităm că referendumul reprezintă o responsabilitate civică a fiecăruia dintre noi. În semn de respect şi ţinând cont că este şi un drept constituţional prin care milioane de români au semnat ca acest referendum să aibă loc, eu consider că ar trebui cat mai mulţi români să vină astăzi ( sâmbătă n.r.) şi mâine ( duminică n.r.) la vot, să exprime exact în ceea ce cred. Eu vă spun că votul meu a fost clar pentru ca sănătatea acestui popor şi a întregii omeniri să continue, aşa cum cred că suntem noi creaţi de la Dumnezeu”, a declarat Gavrilescu la ieşirea din secţia de votare.