Reacţii în presa comunităţilor evreieşti din lume: „Nu vom sta degeaba când o persoană ca Şova e numită ministru“
0
Nemulţumirea evreilor din România faţă de nominalizarea senatorului social-democrat Dan Şova în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul a fost o ştire preluată şi comentată şi de presa internaţională, în special de cea din comunităţile evreieşti din lume.
Jerusalem Post scrie despre indignarea evreilor din România, amintind de criticile deputatului Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, la adresa deciziei Guvernului. El a spus că declaraţiile lui Şova din luna martie, când a spus că niciun evreu nu ar fi avut de suferit pe teritoriul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu îl recomandă pentru noua funcţie.
"Nu aş vrea să arunc cuvinte mari, sunt efectiv amărât de tot. Mi-aş pune banderolă neagră la mână", a comentat Vainer.
Preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti, Erwin Simsensohn, a declarat, pentru Ynetnews, că evreii din România s-au "înfuriat" că un politician care a făcut unele "declaraţii cinice" a fost nominalizat în funcţia de ministru. El a atras atenţia asupra faptului că afirmaţiile din luna martie ale senatorului Şova încalcă legislaţia română, care interzice negarea Holocaustului.
"Numai în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru", a declarat Simsensohn pentru Ynetnews. "În ceea ce ne priveşte, este inacceptabil. Noi suntem loiali României şi vom coopera cu orice Guvern". Vom face orice efort necesar pentru a susţine proiecte care sunt benefice României. Dar nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru", a subliniat Simsensohn
„Evreii din România şi-au exprimat nemulţumirea faţă de numirea în guvern a senatorului Dan Şova, acuzat de afirmaţii negaţioniste, considerând că este un moment de doliu pentru această comunitate“, relatează şi AFP.
„Această numire poate fi considerată un moment de doliu în istoria noastră. România trebuie să-şi îmbunătăţească legislaţia în domeniul negaţionismului, dar cum să facă acest lucru când numeşte în guvern o persoană care a negat Holocaustul?“, a declarat pentru AFP Aurel Vainer.
Jewocity comentează că numirea lui Şova în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul este „deosebit de îngrijorătoare“. Printre publicaţiile care au preluat ştirea se numără şi Jewish Telegraphic Agency, Khaleej Times şi Israel National News.
În luna martie a acestui an, Şova (39 de ani) a afirmat, într-o emisiune televizată, că „niciun evreu nu a avut de suferit pe teritoriul României“ în timpul regimului pro-nazist al lui Ion Antonescu. El a adăugat că pogromul de la Iaşi din 1941 s-a soldat cu „24 de persoane ucise de armata germană“, în timp ce, potrivit istoricilor, între 13.000 şi 15.000 de evrei au murit în acel masacru.
Senatorul şi-a prezentat apoi scuze, asigurând că nu a vrut să nege nici suferinţele poporului evreu, nici culpabilitatea autorităţilor române din acea epocă. În faţa valului de reacţii provocate de aceste afirmaţii, Ponta, care era atunci liderul opoziţiei, l-a destituit pe Şova din funcţia de purtător de cuvânt al PSD şi l-a invitat să efectueze o vizită educaţională la "Muzeul Holocaustului de la Washington.