Radu Stroe, între parlament şi Palatul Victoria
Situaţia senatorului PNL Radu Stroe, aflat de câteva luni în stare de incompatibilitate prin cumul de funcţii, va fi discutată în prima şedinţă a Birourilor Permanente, a precizat, ieri,
Situaţia senatorului PNL Radu Stroe, aflat de câteva luni în stare de incompatibilitate prin cumul de funcţii, va fi discutată în prima şedinţă a Birourilor Permanente, a precizat, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. În prezent, Stroe deţine atât şefia Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, cât şi funcţia de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului. "Radu Stroe urmează să vină la şedinţa conducerilor celor două Camere, într-un cadru oficial, pentru a-şi prezenta intenţiile şi punctul de vedere. Săptămâna viitoare va avea loc, probabil, o şedinţă a Camerelor reunite, unde vom pune şi această chestiune pe ordinea de zi", a mai spus Olteanu. (Marius Vulpe)





















































