Miruţă îi dă replica lui Grindeanu, pe tema Avocatului Poporului: „De când duce PSD grija ca USR să nu fie afectat de diverse numiri?”
0Radu Miruță i-a răspuns joi seară președintelui PSD, Sorin Grindeanu, după ce liderul social-democrat a cerut ca USR să schimbe propunerea pentru funcția de Avocat al Poporului și să nominalizeze o persoană fără pensie specială.

Tensiunile dintre partidele din coaliție au ieșit din nou la suprafață, pe fondul refuzului PSD de a susține candidatura Roxanei Rizoiu, invocând statutul acesteia de „pensionar special”. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a reacționat joi seară la comentariile președintelui PSD, Sorin Grindeanu, care ceruse ca USR să retragă propunerea pentru funcția de Avocat al Poporului și să nominalizeze o persoană fără pensie specială.
În cadrul unei emisiuni la B1 TV, Radu Miruță a explicat motivele pentru care USR a menținut propunerea și a declarat că atacurile PSD sunt motivate politic și nu reflectă competența profesională a candidatei.
„Noi spunem foarte clar. Suntem împotriva ideii de pensionare specială, dar asta nu înseamnă că toți oamenii care sunt pensionari speciali trebuie omorâți. Să schimbăm legea.
USR are, astăzi, proiect care elimină pensiile speciale, care elimină cumulul de pensie cu salariu. De ce nu se votează? Vă spun eu de ce. Pentru că-l acuză USR pentru două, trei persoane care nu au problemele lor, cu scopul de a-și proteja oamenii lor.
Dacă multă lume ar fi în țara asta cum este ceea ce noi propunem la Avocatul Poporului, ar fi mult mai bună țara asta, într-o poziție mult mai bună. Și de când credeți dumneavoastră că PSD este grijuliu despre brandul USR?
De când duce PSD grija ca USR să nu fie afectat de diverse numiri? Nu duce niciodată grija asta. Duce grija faptului că oamenii buni încep să fie verificați prin comparație cu numirile altora. Duce grija faptului că Avocatul Poporului poate contesta la Curtea Constituțională niște legi care sunt date cu dedicație.
Suntem într-o coaliție, am votat oamenii PSD pe care nu i-am fi votat altfel în diverse poziții, nu pentru că sunt buni”, a spus Radu Miruţă în cadrul emisiunii.
„De asta le e frică”
Ministrul Apărării a subliniat că USR a respectat înțelegerile de coaliție şi a votat propunerile PSD nu neapărat pentru calitatea acestora, ci pentru menținerea echilibrului politic și a funcționării coaliției.
„Astăzi, ce e constituțional și ce e nu e constituțional mai degrabă este politic decât juridic. Astfel de oameni sunt cei care înlocuiesc cioburile sparte și ținute cu dinții acolo prin diverse funcții. De asta le e frică. Nu putem juca cu mănușile albe. Nu putem să scoatem mizeria nemurdărindu-ne pe mâini”, a acuzat Radu Miruţă.
Replica ministrului USR al Apărării vine în contextul declarațiilor din aceeaşi zi ale lui Sorin Grindeanu, care a afirmat că PSD nu susține nominalizarea Roxanei Rizoiu și că ar fi dispus să voteze o altă propunere fără pensie specială sau dacă aceasta renunță la dreptul său.























































