Quintus: Plecarea lui Chiliman ar fi o greșeală și pentru el și pentru partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Ionescu Quintus consideră că o eventuală demisie a lui Chiliman din PNL ar fi o greșeală
Mircea Ionescu Quintus consideră că o eventuală demisie a lui Chiliman din PNL ar fi o greșeală

Președintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a declarat că o eventuală demisie a lui Andrei Chilimandin formațiunea liberală ar fi o greșeală și pentru partid și pentru cariera lui.

Quintus a declarat, pentru Mediafax, că nu a discutat cu primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, despre o eventuală demisie a acestuia, dar că, în opinia sa, o astfel de decizie ar fi luată „într-un moment de emoție".

„Numai dacă în partidul nostru aş descoperi un adversar, un duşman, l-aş sfătui să demisioneze . Pe un prieten cu care lucrăm împreună de atâta vreme nu-l pot sfătui să facă o astfel de greşeală şi pentru partidul nostru şi pentru cariera lui politică", a declarat Mircea Ionescu Quintus.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite