PSD vrea să „radă“ tot la viitoarele alegeri

0
0
Victor
Ponta vrea să schimbe legea electorală în favoarea USL FOTO: Eduard Enea
Victor Ponta vrea să schimbe legea electorală în favoarea USL FOTO: Eduard Enea

Conducerea PSD a decis să susţină uninominalul într-un singur tur. Sistemul avantajează PSD, partidul cel mai bine clasat în sondaje.

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, ieri, să susţină sistemul uninominal pur în discuţiile pe tema legii electorale. „S-a decis în BPN că vom merge în continuare cu Legea Ponta-Antonescu la ambele Camere, cu 290 de deputaţi şi 100 de senatori, cu uninominal pe ambele Camere“, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan. El a arătat că aceasta este poziţia fermă a PSD, deşi a admis că în BPN „au fost colegi care vedeau mai util votul pe listă“. Adoptarea noului proiect va fi negociată cu liberalii. Crin Antonescu a afirmat, de mai multe ori, că vrea un sistem proporţional şi aceeaşi poziţie a avut-o, până recent, şi Victor Ponta.

După şedinţa de ieri a conducerii PSD, Victor Ponta a explicat că varianta de vot uninominal pur este prima opţiune a PSD,  în negocierile cu liberalii. Ponta a explicat că, dacă nu se va întruni o majoritate în USL pentru aceasta, atunci se va trece la a doua opţiune, de vot proporţional la una dintre Camere.

Miza planului PSD

Potrivit legii iniţiate anul trecut de Victor Ponta şi Antonescu,  candidatul care se va clasa pe primul loc va câştiga mandatul pentru care a concurat, chiar dacă nu a obţinut 50% plus unu din voturi.Alegerile ar avea loc într-un singur tur şi nu va exista sistem de redistribuire, ca în actuala legea electorală. O asemenea lege ar avantaja PSD în ambele variante: supravieţuirea USL sau candidaturi separate în 2016.

Potrivit sondajelor de opinie,  USL are 60% din voturi şi, dacă noua lege ar intra în vigoare, alianţa ar obţine aproape toate mandatele. Cu 60% din voturi, USL a câştigat, în 2012, locul 1 în 394 de colegii, în timp ce candidaţii PDL şi UDMR au fost primii clasaţi doar în 15 colegii. Sistemul de redistribuire din legea actuală a permis Opoziţiei să câştige multe mandate de pe locurile 2, 3 sau 4.

Dacă, până în 2016, USL s-ar rupe, social-democraţii ar fi, de asemenea, avantajaţi. Cel mai recent sondaj INSCOP Research cotează PSD cu 38,6%, în timp ce PNL are 22,7%, iar PDL 14,3%. Experienţa ţărilor care folosesc acest sistem, cum ar  fi Marea Britanie, arată că primul partid clasat este în avantaj, pentru că poate câştia foarte multe colegii de pe primul loc.

Astfel, la alegerile parlamentare din Marea Britanie din 2010, Partidul Conservator a obţinut 36% din voturi, dar a câştigat 47% din mandatele parlamentare. În schimb, noul sistem este total dezavantajos pentru partidele care au un scor mediu, cum este în prezent PDL. La aceleaşi alegeri din Marea Britanie, Partidul Liberal Democrat a obţinut 23% din voturi, dar a obţinut doar 8,7% din mandate.

Legea votului uninominal pur a fost votată anul trecut de Parlament şi declarată, ulterior, neconstituţională. Curtea Constituţională a invocat atunci faptul că nicio lege electorală nu poate duce Parlamentul la peste 300 de membrii, iar legislaţia electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de şase luni înainte de alegeri. ;

Cum se modifică protocolul USL

Modificarea legilor electorale urmează să fie discutată de liderii USL ca un punct separat din cadrul protocolului alianţei, a cărui modificare se negociază în această săptămână.

Liderul PSD, Victor Ponta, a explicat că vrea ca USL să aibă un cod de conduită în aşa fel încât în activitatea Uniunii să nu mai apară „sincope“.

„Un cod de conduită e absolut necesar. Am avut cazul Roşca Stănescu, dar o să avem multe altele, fie că e vorba de social-democraţi, de liberali “, a comentat Ponta.

De asemenea, în protocolul USL vor fi menţionate ca obiective politice prioritare revizuirea Constituţiei şi regionalizarea până la sfârşitul acestui an.

Protocolul USL va cuprinde şi prevederi referitoare la obiectivele guvernamentale care  ţin de marile proiecte de investiţii, de dezvoltare sau de absorbţia fondurilor europene.

În protocolul USL va fi prevăzută candidatura pe liste separate la europarlamentare, dar cu un program comun al candidaţilor, precum şi constituirea unei echipe mixte pentru alegerile prezidenţiale.

„Asta nu înseamnă doar o pregătire de campanie, alegerile sunt abia peste un an şi jumătate, asta însemnând construirea unui proiect care să fie coerent, convergent şi cu programele de guvernare şi cu toate obiectivele de ţară pe care USL le-a angajat în faţa alegătorilor“, a spus Crin Antonescu.

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite