PSD validează listele pentru alegeri. Pe cine a pus Dragnea la Bucureşti: consiliera sa, un deputat PNL, foşti miniştri şi lideri TSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Executiv Naţional al PSD validează, astăzi, toate candidaturile la alegerile parlamentare. Lista PSD Bucureşti este alcătuită din foşti miniştri ai Guvernului Ponta, printre care Ecaterina Andronescu şi Robert Cazanciuc, un deputat ales pe listele PNL, Diana Tuşa, membri ai Tineretului Social-Democrat, consiliera personală a lui Dragnea, dar şi oameni din societatea civilă.

Cea mai mare surpriză este lista PSD Bucureşti, de care preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a ocupat personal, ţinând-o ascunsă chiar şi de colegii săi din partid.

Potrivit unor surse de la vârul PSD, lista PSD pentru Senat va fi deschisă de senatoarea PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta şi fost preşedinte PSD Bucureşti. Pe locuri eligibile se mai află senatorul Şerban Nicolae, senatorul PSD Mihnea Costoiu, Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Ponta. 

Lista PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor va fi deschisă de Gabriel Petrea, preşedintele TSD, fost viceprimar al Primăriei Sectorului 6. Dragnea a oferit încă un loc pentru Tineretul Social Democrat pe care îl va ocupa deputata PSD Gabriela Podaşcă, cea care l-a contracandidat pe Petrea la şefia TSD. 

Cea mai mare surpriză de pe lista PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor este numele Dianei Tuşa, deputată aleasă pe listele PNL. Diana Tuşa şi-a dat demisia din PNL, după ce ce a pierdut poziţia de candidat al partidului la Primăria Sectorului 1. Beatrice Tudor, consiliera personală a preşedintelui PSD Liviu Dragnea de mulţi ani, se află pe locul 8, considerat eligibil, pe lista PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.

Pentru a da un semnal de înnoire a clasei politice, PSD a rezervat locuri eligibile şi pentru reprezentanţi ai societăţii civile, unul dintre nume fiind Oana Florea, director executiv FACIAS. 

"Adevărul" vă prezintă lista PSD Bucureşti:

SENAT:

1. Ecaterina Andronescu - senator, fost ministru al Educaţiei

2. Şerban Nicolae - senator

3. Robert Cazanciuc - deputat, fost ministru al Justiţiei

4. Mihnea Costoiu - senator

5. Ionuţ Vulpescu - deputat

6. Graţiela Drăghici - fost director al Institutului Cantacuzino

7. Vasile Gherasim - fost primar al Primăriei Sectorului 1

CAMERA DEPUTAŢILOR:

1. Gabriel Petrea - preşedintele TSD

2. Carmen Moldovan - deputat

3. Georgian Pop - deputat

4. Oana Florea - director executiv Facias

5. Varză Mihăiţă - consilier general UNPR

6. Diana Tuşa - deputat ales PNL

7. Chiriţă Dumitru - deputat

8. Beatrice Tudor - consiliera lui Liviu Dragnea

9. Pleşoianu Liviu - câştigător al concursului organizat de Antena 3 de 1 decembrie

10. Furtună Mirela

11. Manole Florin - membru al Consiliului Director al CNCD

12. Aida Crăceru

13. Necula Ciprian - sociolog

14. Gabriela Podaşcă - deputat

15. Geantă Daniel - deputat

16. Botoianu Daniel

17. Bărbuceanu Bogdan

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite