PSD, în şedinţă pentru alegerea noului ministru al Agriculturii. Ce nume sunt vehiculate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Ilona Andrei
FOTO: Inquam Photos/ Ilona Andrei

PSD va decide miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, noul ministru al Agriculturii, după ce Adrian Chesnoiu a demisionat, fiind anchetat de DNA. Potrivit unor surse social-democrate, favoriţi pentru portofoliul de la Agricultură ar fi deputatul Florin Barbu, Daniel Botănoiu sau Petre Daea, fost ministru în perioada Dragnea.

UPDATE - Petre Daea a fost votat pentru funcţia de ministru al Agriculturii, în unanimitate.

UPDATE -  Şi Marcel Ciolacu a ajuns la şedinţa Consiliului Politic Naţional, fără să ofere declaraţii.

UPDATE - Paul Stănescu a ajuns la şedinţa conducerii PSD. Secretarul general al formaţiunii a refuzat să ofere declaraţii.

***

Printre numele vehiculate pentru Ministerul Agriculturii este şi cel al preşedintelui comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, deputatul de Olt Florin-Ionuţ Barbu, care este propunerea filialei Olt a PSD, condusă de Paul Stănescu. Alte nume vehiculate sunt Daniel Botănoiu, fost secretar de stat în agricultură, dar şi fostul ministru al Agriculturii din perioada Dragnea, Petre Daea, care ar fi dorit de unii lideri din PSD, după cum au declarat surse din PSD pentru „Adevărul”.

Surse social-democrate au precizat pentru „Adevărul” că nu este exclusă varianta unui nume-surpriză la minister, în funcţie de modul cum se vor derula discuţiile din cadrul Consiliului Politic Naţional. Ceea ce pare parafat, cel puţin înainte de şedinţă, este acceptarea ca Stănescu să fie cel care decide, mai ales după ce PSD Olt a mai renunţat la o funcţie de curând, adică un loc de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, unde după demisia lui Alexandru Stănescu a fost pus Iulian Iancu.

Postul de ministru al Agriculturii a rămas liber după ce Adrian Chesnoiu a demisionat din funcţie, fiind cercetat de DNA.

Vezi şi: PSD, la momentul alegerii: război intern sau pace de moment

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite