PSD, la momentul alegerii: război intern sau pace de moment
0Alegerea noului ministru al Agriculturii, în funcţie de numele decis, poate reprezenta începutul unui război intern în PSD sau continuarea unui pact de neagresiune între taberele din partid.
Consiliul Naţional al PSD (fostul CEx) se reuneşte miercuri, la prânz, pentru a decide numele noului ministru al Agriculturii, foarte aşteptat, mai ales că premierul vrea ca în această săptămână să completeze echipa guvernamentală. Iar pentru PSD, alegerea noului ministru este şi un prilej pentru a observa dinamica internă a partidului, adică modul cum aleg taberele social-democrate să-şi continue relaţia. Pe scurt, dacă va fi preferată soluţia de compromis şi lăsarea funcţiei în continuare la latitudinea PSD Olt, aşa cum au fost discuţiile de toamna trecută, sau va fi preferat un ministru impus pe altă filieră de partid.
Omul lui Stănescu
Favorit pentru funcţia de ministru este Florin-Ionuţ Barbu, actual preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, membru al PSD Olt, organizaţie controlată de Paul Stănescu, secretarul general al partidului. Stănescu a avut în ultimii ani mereu oameni fideli în funcţii-cheie din domeniul agriculturii. Barbu e considerat un deputat care nu-i iese din cuvânt lui Stănescu, care şi înainte de a fi parlamentar a fost instalat cu sprijinul secretarului general al PSD în funcţie de conducere la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.
În anii de glorie ai lui Darius Vâlcov, mult timp ministru din umbră al Finanţelor (2017-2019), Barbu a fost apropiat de acesta. De altfel, cei doi au colaborat şi instituţional, când Vâlcov era primar al Slatinei, iar Barbu era director economic al Primăriei Slatina.
Demnitar cu experienţă
O a doua variantă, venită dinspre tabăra Ciolacu-Grindeanu, este Daniel Botănoiu, secretar de stat sub mai mulţi miniştri ai Agriculturii. Specialist în agricultură, şi Botănoiu s-a bucurat o perioadă de sprijinul PSD Olt, însă pe filiera Dan Ciocan, între timp exclus din PSD. Botănoiu este de loc din Teleorman (zona Roşiorii de Vede, aproape de Olt), de aceea a jucat şi un rol important la agricultură în perioada 2017-2019, când formaţiunea era condusă de Dragnea.
O a treia variantă, pe care social-democraţii o văd drept un compromis între tabere, este Petre Daea. Veteran al PSD în domeniul agriculturii, Petre Daea a mai condus ministerul în perioada 2017-2019, fiind unul dintre cei mai apreciaţi demnitari. Şi acum Daea este simpatizat în interior, nefiind contestată expertiza acestuia în domeniu. În prezent, Petre Daea este membru al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Pentru această sinecură, la care este nevoie de o prezenţă la muncă uneori doar o dată pe lună, leafa este de 12.000 de lei brut. Mandatul lui Daea la FNGCIMM trebuie să expire exact în zilele următoare.
Surse social-democrate au precizat pentru „Adevărul” că nu este exclusă varianta unui nume-surpriză la minister, în funcţie de modul cum se vor derula discuţiile din cadrul Consiliului Politic Naţional. Ceea ce pare parafat, cel puţin înainte de şedinţă, este acceptarea ca Stănescu să fie cel care decide, mai ales după ce PSD Olt a mai renunţat la o funcţie de curând, adică un loc de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, unde după demisia lui Alexandru Stănescu a fost pus Iulian Iancu.
De altfel, în curând încep negocierile interne pentru locurile de la ANRE care vor deveni vacante în această toamnă. Nu mai puţin de patru funcţii sunt puse la bătaie, inclusiv cea de preşedinte al instituţiei, condusă acum de Dumitru Chiriţă. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, PSD vrea două funcţii din cele patru, celelalte fiind ale PNL şi UDMR.
Prima înfrângere, la constituirea Guvernului
O primă înfrângere a taberei Stănescu-Firea a avut loc la constituirea Guvernului Ciucă. În timpul negocierilor interne privind participarea la guvernare şi oamenii care să fie trimişi în Executiv, Paul Stănescu a negociat pentru impunerea Gabrielei Firea ca vicepremier şi, eventual, preluarea Ministerului Muncii. Amândouă funcţiile permiteau vizibilitate şi puteau fi o rampă de lansare pentru alegerile din 2024, în condiţiile în care Firea este văzută ca posibilă candidată a PSD pentru prezidenţiale. Pe de altă parte, Stănescu nu are ambiţii mai mari decât posibilitatea să controleze cât mai mult guvernarea.
În Guvernul Dăncilă, Stănescu a fost unul dintre oamenii-cheie, până în momentul în care a Liviu Dragnea a hotărât demiterea acestuia din funcţiile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Apoi, după condamnarea lui Dragnea, Stănescu a ajutat-o pe Viorica Dăncilă să pună mâna pe partid, fiind cel care a făcut lobby în organizaţiile pe care le ştia foarte bine.