PSD acuză PNL că vrea să blocheze creşterea salariilor. Orban: Nişte ordinari pescuiesc cele mai gogonate minciuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban si Liviu Dragnea colaj FOTO David Muntean

PSD a lansat un avertisment pe Facebook, în care spune că 1,2 milioane de angajaţi „şi-ar putea lua adio” de la majorările salariale prevăzute până în 2022, în cazul în care PNL abrogă Legea salarizării unice. În replică, Ludovic Orban a acuzat PSD că minte „cu scopul de a suci minţile românilor“.

„Legea salarizării unice va fi anulată dacă Orban ajunge să-şi pună-n practică teoria! Peste 1,2 milioane de angajaţi la stat vor suferi. Profesorii, funcţionarii publici, poliţiştii, militarii îşi pot lua adio de la majorările succesive prevăzute în lege, până-n 2022. Orban o spune public, cu subiect şi predicat: «Salariile din sectorul public nu trebuie să crească decât după ce cresc salariile din sectorul privat şi în niciun caz creşterea salariilor funcţionarilor nu trebuie să depăşească creşterea din mediul privat.»”, arată social-democraţii, într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.

Sursa citată mai spune că vor continua să crească pensiile şi salariile, aşa cum prevede programul de guvernare, iar soluţia este necesară şi acest lucru este confirmat de realitate.

„PSD afirmă răspicat că dezvoltarea României depinde de bunăstarea românilor. Salariile şi pensiile vor continua să crească aşa cum este prevăzut în programul de guvernare. Aceasta este soluţia necesară, confirmată de realitate! Creşterea puternică a salariilor şi a pensiilor realizate în guvernarea noastră este susţinută dar a şi contribuit la atingerea unor niveluri record de creştere economică a ţării.

Este un fapt că majorarea salariilor de la stat a atras şi majorări de salarii în mediul privat, dar acest lucru nu a afectat activitatea firmelor. Dimpotrivă! România este pe primul loc în Uniunea Europeană la productivitatea raportată la salarii. Eurostat atestă că pentru fiecare euro plătit de angajator ca salariu, un român produce 2,17 euro, faţă de media europeană de doar 1,62 euro. Somajul este la minime istorice – 3,19% - în martie 2019!”, adaugă sursa precizată.

Prin urmare, social-democraţii îi transmit lui Orban şi liberalilor că se înşală profund.

„Aşadar Orban şi ai săi se înşală profund! 

• Este complet greşit ca salariile să nu mai crească! 

• Este antinaţional să se renunţe la salariul minim pe economie – o altă măsură pe care PNL o promovează, pentru ca firmele străine să-i poată plăti mai prost pe români şi să facă profituri mai mari. 

• S-a dovedit că practica menţinerii salariilor la niveluri cât mai mici, aşa cum a fost în guvernarea de dreapta Boc - Băsescu, nu încurajează performanţa şi nici productivitatea. Calea corectă, benefică, este cea actuală. O demonstrează evoluţia ţării din aceşti ani ai guvernării PSD care a asigurat o creştere temeinică a bunăstării oamenilor!”, conchide PSD în comunicat.

Orban: PSD duce o campanie furibundă de minciuni împotriva PNL

Preşedintele PNL Ludovic Orban a reacţionat printr-un comunicat în care a acuzat PSD că „a devenit o baltă mizeră din care nişte ordinari extrag minciună şi fake-news cu scopul de suci minţile românilor“.

Redăm mai jos reacţia lui Orban:

„PSD duce o campanie furibundă de minciuni împotriva PNL şi lansează în spaţiul public tot felul de intoxicări care nu au nicio legătură cu realitatea. 

După 2 ani de dezastru în guvernare, PSD nu mai e în stare să le spună nimic altceva concret românilor în afară de nişte minciuni abracadabrante în speranţa că românii le vor mai da crezare.

Singurul lucru pe care îl mai ştie acest partid comunistoid este să inventeze declaraţii sau poziţii politice pe care le-aş fi avut eu sau Partidul Naţional Liberal legate de salariul minim sau de legea salarizării. Acest partid a ajuns o baltă mizeră din care nişte ordinari pescuiesc cele mai gogonate minciuni posibile, stupefiante, ireale.

Partidul Naţional Liberal susţine atât creşterea salariului minim, prevăzut de altfel în Constituţie şi de care nu se poate atinge nimeni, cât şi toate celelalte salarii din economie sau administraţia publică şi în general a veniturilor pentru toate categoriile de cetăţeni, antreprenori, salariaţi sau pensionari.

Creşterea veniturilor pentru populaţie pe care o promovează Partidul Naţional Liberal este, însă, o formulă care asigură creşterea reală a puterii de cumpărare şi nu prin inflaţie aşa cum a făcut PSD, ceea ce a determinat ca nivelul de trai al românilor să scadă dramatic pentru multe categorii de populaţie în ultimii doi ani.

Partidul Naţional Liberal promovează un proiect de lege prin care salariul minim să crească prin negocierile directe între patronate şi sindicate în funcţie de mai mulţi indicatori obiectivi, precum rata inflaţiei, indicele de productivitate şi rata de creştere economică, aşa cum este mecanismul de creştere a punctului de pensie pe care PSD refuză să-l aplice.

De fapt, campania mizerabilă pornită de PSD împotriva Partidului Naţional Liberal arată disperare acestor mitomani pentru că românii au înţeles că PSD şi ALDE au tăiat veniturile angajaţilor şi ale pensionarilor prin inflaţia generalizată provocată şi prin neaplicarea formulei de indexare a pensiilor prevăzută în legea aflată în vigoare.

Prin neaplicarea mecanismului de indexare a pensiilor prevăzut în lege, adică cu 7% în 2018 şi 9% în 2019, pensionarii au pierdut 240 lei la o pensie medie de 1.000 lei în 2018 şi 540 lei în 2019 la o pensie medie de 1.100 lei.

Acesta este adevăratul rezultat al guvernării PSD – ALDE care-i doare pe români.

Noi garantăm plata tuturor drepturile salariale câştigate de români şi a majorărilor de pensii la care au dreptul pensionarii, fără tertipuri contabile şi fiscale sau chichiţe legislative care să-i trimită pe români să-şi caute dreptatea prin instanţele de judecată, aşa cum face PSD cu drepturile salariale ale profesorilor sau ale pensionarilor din grupele I şi II de muncă.

Mai mult, ne angajăm să sprijinim nu numai salariaţii din sectorul public dar şi pe cei peste 4 milioane de angajaţi din sectorul privat care au fost abandonaţi de actuala guvernare toxică PSD – ALDE, care prin atacurile la sectorul privat şi multinaţionale, le pun locurile de muncă în pericol şi riscă să rămână pe drumuri, fără salarii şi să ia din nou drumul pribegiei în străinătate.

Partidul Naţional Liberal susţine creşterea salariilor şi a pensiilor din România la nivel european prin stimularea unei creşteri economice sănătoase bazată pe investiţii şi fonduri europene care să ducă la dezvoltarea infrastructurii şi la atragerea de noi investitori, ceea ce va crea mai multe locuri de muncă mai bine plătite.

Românii s-au săturat de hoţi şi de minciunile guvernării haotice PSD – ALDE care le pune în pericol plata salariilor şi pensiilor şi vor arăta acest lucru pe 26 mai, când vor da semnalul schimbării acestei guvernări“.

Reacţiile vin în contextul în care liderul PNL Ludovic Orban a spus, joi, la Brăila, că liberalii vor într-adevăr să facă o reformă a administraţiei, dar nu vor să dea afară 500.000 de oameni. Referitor la salariul minim, acesta a afirmat că propunerea liberalilor este una „de bum simţ” şi anume ca nivelul acestuia să fie stabilit în urma unor negocieri între patronate şi sindicate.

El a precizat că PSD a crescut veniturile doar pe hârtie, fiindcă atâta timp cât rata inflaţiei este în momentul de faţă la circa 5%, acest lucru a dus la o creştere a preţurilor de 18%, a coşului zilnic de produse.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite