Procurorul general, încrezător că ridicarea imunității Dianei Șoșoacă va soluționată pozitiv de Parlamentul European

0
0
Publicat:

Procurorul general al României, Alex Florența, crede că solicitarea privind ridicarea imunității europarlamentarului Diana Șoșoacă va fi soluționată pozitiv de Parlamentul European.

Diana Șoșoacă FOTO: Mediafax/Andrea Alexandru
Diana Șoșoacă FOTO: Mediafax/Andrea Alexandru

„Persoana citată de către noi a prezentat un argument pentru neprezența sa de astăzi, în sensul că se află la Bruxelles și a solicitat amânarea la o altă dată”, a spus Florența, scrie Mediafax.

Procurorul general a precizat că absența Dianei Șoșoacă nu blochează mersul anchetei.

„Acest lucru nu ne împiedică, în schimb, în derularea celorlalte proceduri necesare, în speță ridicarea imunității parlamentare. Astăzi Parchetul General a înaintat prin Ministerului Justiției o solicitare către președinta Parlamentului European, urmând și acolo o procedură internă în care se dezbate această propunere a noastră”, a declarat Florența.

El a adăugat că are încredere că solicitarea va fi aprobată.

„Pe baza elementelor de probă pe care noi le-am transmis odată cu cererea noastră, cred că cererea o să fie soluționată pozitiv”, a subliniat procurorul general al României.

  Întrebat despre declarația Dianei Șoșoacă potrivit căreia ancheta ar fi „o încercare jalnică de intimidare”, Florența a răspuns: „Nu mi s-a părut niciodată persoana în cauză o persoană chiar intimidată. Și cu atât mai puțin de acțiunile parchetului n-are de ce să fie intimidată. Este o procedură judiciară firească”.

Parchetul General cere Parlamentului European să-i ridice imunitatea Dianei Şoşoacă

Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus continuarea urmăririi penale împotriva europarlamentarului Diana Şoşoacă.

Aceasta este acuzată de patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, dar şi de promovarea cultului persoanelor condamnate pentru crime de război, idei fasciste, legionare, rasiste, xenofobe şi antisemite. Printre acuzaţii se regăsesc şi negarea Holocaustului, precum şi fapte de ultraj.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite