Președinta Parlamentului European vine în România

0
0

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită de lucru în România, urmând să se adreseze parlamentarilor români într-o ședință comună a celor două camere ale Legislativului României. 

Șefa Parlamentului European va susține un discurs în Legislativul român FOTO Arhivă
Șefa Parlamentului European va susține un discurs în Legislativul român FOTO Arhivă

Membri Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat în ședința comună de vineri un memorandum privind o vizită de lucru a președintelui Parlamentului, Roberta Metsola, în perioada 19-20 decembrie 2022. 

Potrivit sursei citate, cu acest prilej, președintele Parlamentului European se va adresa parlamentarilor romani reuniți în ședinta de plen comună a Camerei Deputatilor și Senatului, în data de 19 decembrie. 

La ședință ar urma să participe și membrii Guvernului, dar și europarlamentari români. 

De altfel, surse din Parlamentul European au declarat pentru „Adevărul” încă din noiembrie că Metsola va efectua o vizită de lucru în România în contextul discuțiilor cu privire la aderarea României la Schengen. 

Aceasta este prima vizită în România a Robertei Metsola de când a preluat președinția instituției.

Metsola, după eșecul aderării României la Schengen 

După eșecul aderării României la Schengen, printr-un vot negativ în Consiliul JAI, șefa Legislativului european a solicitat o reacție rapidă a Consiliului Uniunii Europene în ceea ce privește discutarea acceptării României și Bulgariei în Schengen pentru a se ajunge la un crompromis.

Roberta Metsola a susținut, încă de la preluarea mandatului său la conducerea Parlamentului European, intrarea României în Schengen, având mai multe mesaje lansate în spațiul public cu privire la aderare. 

Vizită de lucru în Republica Moldova 

Roberta Metsola a avut și o vizită de lucru, vineri, 11 noiembrie, în Republica Moldova.

Aflată în prima sa vizită la Chișinău, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, le-a transmis moldovenilor că instituția pe care o reprezintă va face tot ce este necesar pentru integrarea statului în Uniunea Europeană.

Anterior discursului din plenul Legislativului, Metsola s-a întâlnit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite