Preşedintele Parlamentului European îl susţine pe Cristian Preda: Încercările de a-l intimida şi/sau de a-i compromite reputaţia sunt inacceptabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis un mesaj de susţinere a eurodeputatului Cristian Preda, chemat la Consiliul Naţional „Steaua României” pentru a răspunde acuzaţiilor de neglijarea interesului naţional şi defăimare, demonstrate prin criticarea guvernelor Tudose şi Grindeanu în PE. Tajani a declarat că „încercările de a-l intimida şi/sau de a-i compromite reputaţia lui Cristian Preda sunt inacceptabile”.

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis un mesaj de susţinere pentru eurodeputatul Cristian Preda, chemat să răspundă în faţa Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României” pentru acuzaţii de defăimare.

„Parlamentul European este alături de Cristian Preda: un coleg foarte respectat, un european dedicat şi un român patriot. Statul de drept trebuie menţinut în România: încercările de a-l intimida şi/sau de a-i compromite reputaţia sunt inacceptabile”, a scris Antonio Tajani pe Twitter.

Cristian Preda a fost acuzat de neglijarea interesului naţional şi de defăimare după ce a criticat guvernele Tudose şi Grindeanu în Parlamentul European. Acesta a fost chemat la audieri în Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” din care fac parte şi Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Mircea Geoană şi Şerban Brădişteanu, fost senator PSD  condamnat definitiv în 2012 pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, în dosarul Năstase.

„Prigoana a început. Întrucât am criticat în PE guvernele Grindeanu şi Tudose, sunt chemat în faţa Consiliului de Onoare al ordinului Steaua României, pentru a răspunde unui denunţ care reia acuzaţiile PSD-ALDE de defăimare a ţării. Mă vor judeca: Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, doctorul Şerban Brădişteanu (da, acela condamnat!), Mircea Geoană, fostul director SRI Costin Georgescu şi generalul Degeratu. Consiliul e prezidat de fostul preşedinte al Academiei, Ionel Haiduc", a scris Cristian Preda pe Facebook după ce a primit anunţul audierii.
Deşi a cerut ca audierea sa să fie publică, solicitarea sa nu a fost acceptată.

După audiere, el a scris pe Facebook că Firea, Andronescu, Brădişteanu şi Geoană „au chiulit”.
„Cei 4 pesedişti din Consiliul de onoare - Firea, Andronescu, Brâdişteanu şi Geoană - au chiulit. Vor vota mai târziu. Nu se ştie când. Le-am lăsat Întâmpinarea în care explic că acuzaţiile sunt nefondate şi dispreţuiesc principii elementare ale unei societăţi libere”, a precizat eurodeputatul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite