Klaus Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu a devenit vacantă după ce șeful statului a solicitat pensionarea sa.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani Foto: Arhivă
Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani Foto: Arhivă

Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu a devenit vacantă, după o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a eliberat pentru că președintele României a depus cerere de pensionare, potrivit publicației locale Ora de Sibiu.

Potrivit sursei citate, lista posturilor disponibile pentru titularizare în județul Sibiu a fost publicată luni, 29 aprilie, 2024. Printre acestea se regăsește și unul dintre posturile de profesor pentru disciplina Fizică de la Colegiul Brukenthal din Sibiu, cu predare în limba germană, ce constă în 18 ore, reprezentând o catedră completă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă, a declarat pentru Ora de Sibiu că președintele României și-a depus o cerere de pensionare.

Colegiul Brukenthal a scos la concurs catedra de fizică, asta însemnând că tot ce e posibil să fie catedra domnului președinte. Klaus Iohannis și-a depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă. Ceilalți profesori care au catedră sunt tineri”, a spus Constantin Dincă.

  Şi Administraţia Prezidenţială a confirmat informaţia."Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă", a precizat Administraţia Prezidenţială.   

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 13 iunie 1959, aceasta fiind și vârsta de pensionare a cadrelor didactice, potrivit legii.

Președintele Klaus Iohannis care se află în ultimul an de mandat și-a anunțat candidatura pentru poziţia de secretar general al NATO.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite