Premierul Victor Ponta, despre coabitarea cu Băsescu: „Fără să ne iubim foarte tare, fiecare îşi face partea lui de job “

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Adevărul
Premierul Victor Ponta FOTO Adevărul

Prim-ministrul Victor Ponta este invitat, de la ora 21, la  emisiunea “Ora de Vârf”, la postul de televiziune RTV.

Premierul Victor Ponta a vorbit la România TV despre relaţia cu preşedintele Traian Băsescu, afirmând că funcţionarea coabitării este legată de faptul că fiecare îşi face treaba sa.

De asemenea, el a comentat şi schimbarea legii referendumului şi modificarea Constituţiei. El a explicat că introducerea în Constituţie a unei prevederi privind creanţele statului este, în principiu, corectă, dar că se va face „în condiţiile legii“ - adică în măsura posibilităţilor statului.

El a comentat şi situaţia din interiorul USL, explicând că din echipa care va redacta programul lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidenţiale vor face parte şi membrii PSD.

Ponta a arătat că este conştient că oamenii îl vor judeca pentru rezultatele din economie.

--Nu cred că există în Europa un fotoliu confortabil de premier.

-Deja coabitarea a devenit subiect european

- Cred că am reuşit să găsim un modus vivendi,în care fără să ne iubim foarte tare sau să arătam cine ştie ce prietenie, preşedintele îşi face partea lui de job, eu pe a mea.

-Preşedintele îşi face treaba lui, eu treaba mea, cred că săptămâna trecută ne-a m văzut că trebuie făcute numiri de ambasadori

-Nu putem aveam ambasadori dacă nu coabităm

- Eu am mai spus un lucru, nu mă deranjează niciun fel de declaraţiile preşedintelui, mă deranjau acţiunile de itnervenţie în ac tivitatea Guvernului

- Cred că nici el nu crede în unele declaraţii

- Dar după 9 decembrie nu a existat nicio acţiune de blocare a acţiunilor Guvernului

-Despre referendum: am reduc cu 20% zona celor care nu participă la vot

+ Eu nu sunt de acord cu ideea că oamenii care nu participă votează NU

- Avema peste trei milioane de români în străinătate, care nu vor participa din motive logistice sau pentru că nu îi afectează direct

-Înseamnă că în următarele sute de ani nu vom mai modifica Constituţia

-În acordul USL există o formulare care spune acel mai bine clasat merge la Cotroceni, celelălat partid dă preşedintele

-Eu sunt prim-ministru iar prin acel amendament la acord vrem să arătăm că CrinA ntonescu va avea o echipă formată şi din membrii PSD şi PNL

-Între mine şi Crin Antonescu nu a existat neîncredere, dar avem în jurul nostru echipe, şi orice moemnt în care reconfirmăm acest angajament este pozitiv

-În momentul în care Crin Antonescu vor fi şi oameni de la PSD, prin care vom încerca să facem ca programul lui de preşedinte şi ce vrea psd-ul

-Aşa cum la Guvern eu am avut ultimul cuvânt, Crin Antonescu va spune ce oameni va dori, pe oricine va considera Crin că este nevoie în această echipă

-Şansele lui Crin Antonescu de a fi preşedinte sunt legate de prestaţia Guvernului

-La lucrările Comisiei Constituţionale apar tot felul de lucruri, şi am venit să îl sprijin pe Crin să îi convingă pe membrii Comisiei că nu sunt acolo pentru afi populari în faţa bisericii sau în faţa altora

-Propunerea privind creanţele statului este principial corectă, problema este însă practică. Dacă o aplicăm, imediat, punem lacătul pe Guvern. Forma finală este enunţarea principiului dar adăugat „în condiţiile legii“

-Prin lege vom stabili termenul, în măsura în care ne permitem

-Eu am cifrele în faţă la Guvern, e la fel ca la bugetul familiei

-Nu am nimic împotriva stemei pe steag, dar să nu ne imaginăm că ne rezolvă problemele

-Despre articolul privind căsătoria: NU sunt de acord cu restricţii în Constituţie

-Avem o mare problemă de percepţie: această modificare inutilă este copy-paste din modificarea adusă în ianuarie în Constituţia Ungariei

-Oricum problema este regelementată de Codul Civili, nu văd de ce să punem restricţii în Constituţie

-Nu cred că societatea românească este dispusă să renunţe la o exprimare simbolică - stat naţional

-Dar suntem de acord ca în preambul să vorbim despre rolul tuturor bisericilor dar şi despre rolul minorităţilor

-Avem modelul american unde trebuie să te prezinţi în faţa Parlamentului. Ceea ce trebuie precizat că nu pot comisiile parlamentare să intre în domeniile justiţiei, că nu pot face dosare

-Şi preşedintele ţării răspunde în faţa Parlamentului, nu vor veni procurorii de caz, poate să vină procurorul general

- Despre suspiciunile ca cineva de la Garda Financiara ar fi dat detalii confidentiale dintr-o ancheta catre Sorin Alexandrescu: Conducerea ANAF a pus la dispoziţia DNA toate datele, şi dacă se constată că cineva dădea informaţii şi la privaţi şi DNA o să îi la întrebări pe cei care a au avut acces

-Luni sau marţi se votează articolul împotriva traseismului. Votăm formula safe în care cel care îşi dă demisia din partid este demis

- Să nu ne gândim că rezolvăm toată problema, vor fi oamenii care nu îşi vor demisia din partid.

-Durata intercetărilor cu acordul procurorilor, care ulterior, merge la judecător, va fie 48 de ore, ai toate garanţiile că nu vor mai fi abuzuri

-Anul ăsta nu avem prevăzute creştere de salarii, că nu avem de unde

-Sunt conştient că oamenii mă vor aprecia în funcţie de rezultatele economice

-90% din activitatea mea, inclusiv cea externă, este concentrată pe ce schimbăm la legislaţie, cum aducem investitori, cum dăm drumul la lucrările de constructie. M-am transformat într-un manager.

-Există pentru fiecare ministru obiective de etapă. Fiecare are de la mine câteva obiective importante

-Terminăm în luna septembrie rambursarea contribuţiilor la sănătate

-Când vom reuşi să avem mai mulţi oameni care muncesc decât pensionari, vom trăi mai bine

-Vrem să închidem găurile prin care pierdeam bani

- Eu sper că în acesti 4 ani, că mai mult e greu de crezut că voi ramane prim-ministru, luăm nişte decizii care vor rupe lanţul acesta de ipocrizie. Trebuie să ne hotărâm: vrem gaze cu preţuri mai mici, exploatăm gazele de şist

-Avem foarte multă birocraţie dar şi o lipsă de autoritate a statului în a controla abuzurile

-Dacă la Guvern nu o să avem jurişti mai bine plătiţi, nu să a avem nici o şansă în faţa celor care vin cu avocaţi

-Trebuie să închidem robinetele pe unde pierdem bani.Bag mâna în foc că închid orice robinet de care aflu de la presă sau de la serviciile specializate.

-Despre cazul Steaua: Îmi doresc, ca stelist, dar şi ca roman, ca Steaua să rămână in divizia A. Steaua e un fenomen social.

-Mă aştept la un MCV pozitiv. M-a uimit supărarea fostului ministru Predaoiu care a sugerat un blat cu autorităţile de la Bucureşti

-Întâlnirea cu Angela Merkel este un succes în sine. Închidem poveste asta cu România izolată. Avem stabilitate, trebuie să ne jucăm rolul să fie un rol similar cu cel pe care îl joacă Polonia.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite