Prima vizită externă a noului premier al Republicii Moldova va fi în România. Vasile Tofan se întâlnește joi cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, va face prima sa vizită oficială în străinătate la București, unde va fi primit, joi, de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni și va avea o întâlnire cu premierul interimar Ilie Bolojan.

Vizita lui Vasile Tofan la București este programată joi, 30 iulie, când șeful Guvernului de la Chișinău va fi primit de președintele Nicușor Dan, la ora 11:00, potrivit Administrației Prezidențiale. În aceeași zi, Tofan se va întâlni și cu premierul interimar Ilie Bolojan.
De altfel, România a fost prima opțiune menționată de Vasile Tofan după învestirea noului cabinet al Republicii Moldova. Premierul moldovean a spus că parteneriatul strategic dintre cele două state este unul dintre motivele pentru care și-ar dori ca Bucureștiul să fie prima destinație externă a mandatului său.
„Încă nu am agreat unde va fi prima vizită. Avem un parteneriat strategic cu România, eu mi-aș dori să fie România. Înțeleg că situația politică din România este un pic mai complicată decât la noi. Dacă mă întrebați unde vreau să merg în prima vizită - e România și cred că cea de-a doua vizită importantă este la Bruxelles”, declara Vasile Tofan în urmă cu o săptămână.
Vasile Tofan a ajuns în fruntea Guvernului pe 21 iulie, când a fost învestit de Parlament cu votul a 53 de deputați, după plecarea lui Alexandru Munteanu, care și-a anunțat demisia pe 3 iulie, explicând că nu mai poate continua mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.
Noul premier, în vârstă de 44 de ani, este om de afaceri și a fost desemnat pentru această funcție de președinta Maia Sandu.






















































