Premierul Ciucă le-a cerut ministrului Sănătăţi şi şefului DSU să facă toate demersurile necesare pentru pregătirea sistemului sanitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă FOTO Gov.ro
Nicolae Ciucă FOTO Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au avut consultări cu structurile asociative, privind măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19. Şeful Executivului le-a transmis participanţilor că Guvernul va continua să susţină cele mai potrivite măsuri pentru protecţia cetăţenilor şi a cerut pregătirea sistemului sanitar în vederea asigurării asistenţei medicale în condiţii de pandemie.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, astăzi, consultări cu structurile asociative din mediul public şi privat, privind măsurile de prevenire şi combatere a pandemiei Covid-19. Alături de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la dialog au participat şi alţi specialişti implicaţi în identificarea şi implementarea soluţiilor de protejare a populaţiei”, a informat Executivul. 

Potrivit sursei citate, „în ceea ce priveşte certificatul COVID-19, participanţii au susţinut nevoia unui cadrul legal adecvat pentru gestionarea unui eventual nou val pandemic, precum şi importanţa respectării măsurilor de prevenţie şi combatere a pandemiei, atât pentru sănătatea românilor, cât şi pentru menţinerea activităţilor economice, care să poată oferi continuitate în derularea afacerilor, a serviciilor publice, precum şi în menţinerea locurilor de muncă, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale. 

De asemenea, „în cadrul discuţiilor, a fost subliniată eficienţa vaccinării şi a fost reiterată opinia experţilor privind capacitatea vaccinurilor autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului de a oferi cel mai înalt nivel de apărare  în faţa formelor severe ale bolii provocate de Sars-Cov 2, înţelegând, practic, că deşi vaccinul nu ne protejează de infectare, în schimb, ne protejează de formele grave ale bolii şi pierderea vieţii.

„Premierul a subliniat că Guvernul va continua să susţină cele mai potrivite măsuri pentru a proteja cetăţenii, continuarea în bune condiţii a activităţilor economice, precum şi asigurarea serviciilor publice. 

Totodată, prim-ministrul a cerut ministrului Sănătăţi şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă să facă toate demersurile necesare pentru pregătirea sistemului sanitar de oferire a asistenţei medicale în condiţii de pandemie, precum şi pentru a avea la dispoziţie schemele de tratament adecvate”, mai arată sursa citată. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite