Video Premierul Bolojan, la inaugurarea unei creșe în Sectorul 6: „Familiile tinere, în căutare de locuri de muncă, s-au mutat în marile orașe. A apărut o nevoie suplimentară de locuri în creșe”
Premierul interimar a participat joi, 6 august, la inaugurarea unei creșe în Sectorul 6 al Capitalei. Acesta a afirmat că investițiile în creșe răspund nevoii tot mai mari de locuri pentru copiii de vârstă antepreșcolară.
O nouă creșă cu o capacitate de 60 de locuri a fost inaugurată joi în Sectorul 6. Unitatea, situată pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 11B, este destinată copiilor cu vârste între 0 și 3 ani, organizați în șase grupe a câte 10 copii.
Potrivit Primăriei Sectorului 6, clădirea are regim de înălțime subsol + parter + etaj, o suprafață construită de 854 mp și o suprafață desfășurată de 2.402 mp.
De asemenea, unitatea dispune de șase camere de joacă, șase dormitoare, cabinet medical, cameră de triaj, izolator, sală multifuncțională, spații administrative și tehnice, bucătărie, biberonerie, spălătorie și adăpost de protecție civilă.
În exterior au fost amenajați peste 700 mp de spații verzi, locuri de joacă pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani, alei pietonale și patru locuri de parcare. Clădirea este dotată cu panouri fotovoltaice și panouri solare.
La inaugurare au fost prezenți premierul interimar Ilie Bolojan, ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila și primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan.
Ilie Bolojan: „Ne apropiem de 100 de creșe construite în acești ani în România”
În cadrul unor declarații de presă, Ilie Bolojan a transmis că, o dată cu inaugurarea creșei, „ne apropiem de 100 de creșe construite în acești ani în România, printr-un program combinat care se bazează pe finanțări din fonduri europene, prin PNRR, și din fonduri guvernamentale.”
„Derulată în parteneriat între Compania Națională de Investiții și autoritățile locale, această formă de colaborare permite identificarea unor amplasamente, autoritățile locale știind care sunt cele mai bune locații, și combină interesul local cu programul guvernamental, care asigură cofinanțarea principală a acestei lucrări.
În ultimii ani, pe fondul fenomenelor de migrație internă, care înseamnă că familiile tinere, în căutare de locuri de muncă, s-au mutat în marile orașe sau în zona periurbană, a apărut o nevoie suplimentară de locuri în creșe, pentru ca aceste tinere familii, pe de o parte, să poată oferi condiții mai bune copiilor lor în această perioadă de creștere, iar pe de altă parte, să-și poată câștiga existența și să se integreze în companiile în care lucrează”, a adăugat premierul interimar.
Bolojan afirmă că programul „vine să susțină tinerele familii, în special în zona urbană și periurbană”.
„Se cuvine să mulțumesc domnului Moldovan și echipei de la Primăria Sectorului 6 pentru această colaborare și pentru finalizarea lucrărilor. De asemenea, le mulțumesc domnului ministru, Companiei Naționale de Investiții, constructorilor, proiectanților și tuturor celor implicați în finalizarea acestui proiect.
Ceea ce ne rămâne nouă este să aprobăm, și am discutat chiar înainte cu domnul ministru, un memorandum prin care să aprobăm posturile necesare pentru angajarea personalului, atât în această creșă, cât și în celelalte care vor fi inaugurate în perioada următoare, astfel încât să devină operaționale în cel mai scurt timp, din toamna acestui an. Vom aproba acest memorandum în maximum două săptămâni, pentru a putea declanșa procedurile de angajare”
Undă verde pentru extinderea metroului spre Militari Residence și Cartierul Latin. Locuitorii sunt sceptici: „Va fi gata prin 2055”Cseke Attila: „Această creșă se predă «la cheie» autorității locale”
La rândul său, ministrul interimar al Dezvoltării a afirmat că programul guvernamental de construire de creșe „s-a născut din nevoia ca statul român să ofere un răspuns la nevoia acută de a asigura locuri pentru vârsta antepreșcolară.”
„În 2021, când a pornit ideea construirii acestui program, obiectivul a fost găsirea sursei de finanțare și a cadrului normativ de construcții. România era pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de locuri disponibile pentru vârsta antepreșcolară, față de celelalte state membre, și, sigur, exista nevoia unui răspuns din partea statului român la această provocare, și anume provocarea demografică.”
Cseke Attila adaugă că programul guvernamental de construire de creșe cuprinde 207 proiecte, dintre care 110 sunt finanțate prin PNRR și urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii august. Restul sunt finanțate de la bugetul de stat.
Până în prezent, spune acesta, au fost finalizate 96 de creșe, iar în București aceasta este a doua inaugurată, după cea din Sectorul 2.
„Mai avem o creșă, tot în Sectorul 6, pe care, așa cum vă spunea și domnul primar, o vom finaliza la sfârșitul acestei luni. De asemenea, avem aprobată construirea unei creșe în Sectorul 3, pe finanțare națională, unde autoritatea locală trebuie să identifice un amplasament corespunzător.
Important este că acest program guvernamental de construire de creșe finanțează nu doar construcția, ci și toate dotările și echipamentele necesare funcționării. Practic, această creșă se predă «la cheie» autorității locale”.
Ministrul Cseke Attila a declarat că finanțarea funcționării creșelor este asigurată din 2022 de Ministerul Educației, iar Guvernul aprobă posturile necesare funcționării acestora.
El a precizat că programul de construire a creșelor va continua în mai multe județe, astfel încât ținta de 110 unități finanțate prin PNRR să fie atinsă până la sfârșitul lunii august. Totodată, a apreciat implicarea Sectorului 6, singurul din Capitală cu două creșe construite prin acest program.
Paul Moldovan: „Punem presiune pe constructor să finalizăm tot ce avem în Sectorul 6”
Nu în ultimul rând, primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, a declarat că cea mai mare provocare este identificarea terenurilor pentru construirea de noi creșe, însă acest lucru este posibil cu sprijinul autorităților centrale și al Primăriei Capitalei.
„Vă așteptăm la următoarea inaugurare, în 2-3 săptămâni. Punem presiune pe constructor să finalizăm tot ce avem în Sectorul 6 și, evident, să luăm bani europeni, fără de care noi, cel puțin la Sectorul 6, n-am fi reușit să avem toate aceste construcții.
Suntem undeva la peste 1,5 miliarde de lei atrași din fonduri nerambursabile în Sectorul 6 și continuăm. Vă mulțumesc și dumneavoastră că v-ați făcut timp să participați și ne vedem la următoarea inaugurare.
Pentru noi, acest obiectiv a fost de aproximativ 30 de milioane de lei, iar celălalt este cam în jurul acestei valori. Sunt unele mai scumpe, altele mai ieftine, dar, în funcție de capacitatea pe care o oferă, este dimensionat și bugetul.
Deci, până la urmă, pe noi ne interesează foarte mult să ne creștem cât mai mult capacitatea financiară, să putem susține astfel de obiective și, până la urmă, să avem cât mai multe familii mulțumite că au locuri în creșe, grădinițe și școli din Sectorul 6.”






















































