Lovitură pentru super-bogații Chinei. Beijingul a decis să taxeze aspru averile din paradisurile fiscale: „Administratorii de trusturi sunt șocați”
Ministerul chinez al Finanțelor și administrația fiscală au publicat, recent, un nou cadru de impozitare pentru trusturile offshore, structuri utilizate de ani de zile de marile averi chineze pentru administrarea participațiilor în companii, a proprietăților și a altor active de valoare. Potrivit noilor reglementări, se aplică o taxă de 20% în aproape toate etapele de funcționare a unui trust, de la constituire și până la distribuirea profiturilor sau închiderea acestuia.

Noile reguli fiscale, adoptate de autoritățile de la Beijing pe 24 iulie, au declanșat o reacție rapidă în rândul celor mai bogați cetățeni chinezi, care încearcă să își evalueze expunerea și să găsească fondurile necesare pentru achitarea obligațiilor fiscale, relatează CNBC.
Familiile vizate trebuie să declare și să plătească taxele aferente activelor transferate în astfel de structuri începând cu anul 2023 până la data de 22 octombrie. Nerespectarea termenului poate atrage costuri suplimentare și penalități.
Avocați și consultanți financiari din Hong Kong și Singapore, două dintre principalele centre pentru administrarea averilor asiatice, spun că numărul solicitărilor venite din partea clienților bogați a crescut semnificativ după anunțul Beijingului.
„Mulți clienți, administratori de trusturi și consultanți sunt încă șocați”, a declarat pentru CNBC Clifford Ng, partener al firmei de avocatură Zhong Lun din Hong Kong.
Potrivit lui Kia Meng Loh, reprezentant al casei de avocatură Dentons Rodyk din Singapore, întrebările se concentrează pe impactul noilor reguli și pe modalitățile prin care taxele pot fi achitate înainte de expirarea perioadei de conformare. Unele familii analizează deja posibilitatea vânzării unor active pentru a obține lichiditățile necesare.
Date citate de CNBC arată că activele administrate prin trusturi în Hong Kong au ajuns la aproximativ 5.200 de miliarde de dolari Hong Kong în 2023, echivalentul a circa 667 de miliarde de dolari americani, peste jumătate dintre investițiile aferente fiind localizate în China continentală și Hong Kong.
Schimbarea vine într-un moment în care autoritățile chineze caută noi surse de venituri bugetare, pe fondul slăbirii pieței imobiliare și al reducerii încasărilor din vânzarea terenurilor, sunt de părere economiștii. În paralel, China a intensificat în ultimii ani supravegherea fluxurilor de capital și a activelor deținute în afara țării.
Experții atrag atenția că noile obligații fiscale ar putea determina o parte dintre investitori să vândă participații listate la bursă pentru a acoperi taxele datorate. Totuși, analiștii consultați de CNBC nu anticipează o destabilizare majoră a piețelor financiare, estimând că eventualele vânzări vor avea un caracter punctual și limitat.






















































