Portretul lui Ilan Laufer, politicianul care l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism: carieră, avere, scandaluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilan Laufer a fost la un pas de a ocupa a doua funcţie în Guvern, însă Klaus Iohannis i-a refuzat această şansă, forţând PSD să propună noi nume pentru două ministere. Ilan Laufer l-a acuzat pe preşedinte de antisemitism, chiar din sediul PSD, invocând  ampla sa experienţă profesională. Cine este Ilan Laufer şi cum a ajuns aproape în fruntea Guvernului după ce a absolvit o facultate de sport.

Ilan Laufer, propus de  PSD pentru funcţia de ministru al Dezvoltării în Cabinetul Dăncilă 2, a acuzat că refuzul preşedintelui de a-l numi vicepremier are la bază dispreţul faţă de etnia evreiască. Cu toate acestea, experienţa profesională a lui Ilan Laufer, fost ministru pentru Mediul de Afaceri în guvernul Tudose, nu a fost apreciată suficient nici de social-democraţi. Potrivit unor surse politice, Laufer s-a aflat în 2017 pe lista de remanieri în Guvernul Tudose, pe motiv de „inactivitate”. Revocarea sa din funcţie nu s-a mai întâmplat însă pentru că Mihai Tudose a demisionat, deci odată cu el a picat întregul Executiv.

La acea vreme, nemulţumit de prestaţia sa în fruntea ministerului pentru Mediul de Afaceri s-a arătat şi Liviu Dragnea, care l-a acuzat că „ar avea o agendă proprie” şi nu obiectivul de a implementa programul de guvernare. Ca dovadă, Ilan Laufer n-a mai prins loc în Cabinetul Dăncilă. Acum a fost readus în joc de liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene, un apropiat atât al acestuia, cât şi al lui Liviu Dragnea. „Cred că şi-a încheiat acea agendă proprie“, a spus Dragnea, după ce PSD l-a propus pe Laufer în Guvern.

Din revistă direct în Guvern
Potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Guvernului, Ilan Laufer a studiat în Bucureşti, absolvind Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” în 2001, iar mai apoi, în 2006, Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. Doi ani din viaţa fostului ministru sunt însă lipsă: Ilan Laufer nu precizează dacă în cei cinci ani de la absolvirea liceului şi până la facultate ar fi urmat şi cursurile de Master ale ANEFS, studiile de licenţă având un program de doar trei ani. La capitolul educaţie, Ilan Laufer a mai adăugat în CV „cunoştinţe de Microsoft Office” şi „Photoshop”, dar şi diverse hobby-uri precum „motociclism, înot, tenis, scufundări”. Acesta a ţinut să precizeze şi că „pentru mai mult de un an a fost master scuba diver şi a atins recordul naţional la înot liber”.

Alina şi Ilan Laufer FOTO Facebook/Alina Laufer

Alina şi Ilan Laufer FOTO Facebook/Alina Laufer

Încă din 2003, Ilan Laufer a ocupat, potrivit CV-ului său, diverse funcţii de manager în „domeniul de retail şi în cel al imobilialelor pentru afaceri”, dar a devenit celebru în mass-media abia pentru implicarea în aducerea brandului H&M în România şi pentru că a pozat la bustul gol într-o revistă glossy. Întrebat de presă despre fotografii, Ilan Laufer nu a negat, ci le-a considerat chiar o realizare. „Eram în timpul meu liber, era acum cinci ani, nu aveam nicio funcţie publică, mi s-a părut ceva foarte mişto. Nu regret. Sunt demn. Faptul că merg la mare şi fac nişte poze nu văd nimic grav. De când sunt în funcţie, nu am mai făcut astfel de poze. Am făcut-o de plăcere şi cred că este o realizare”, a declarat Laufer.

A cochetat cu lumea politică şi în 2013, când a fost consilierul personal al Mariei Grapini, ministrul delegat pentru Turism, Mediul de afaceri şi IMM. A ajuns în Guvern  în 2017, când a ocupat mai întâi funcţia de Secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, iar apoi pe cea de ministru. Luni, Laufer era propus de PSD pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, unul dintre cele mai importante portofolii ale Executivului.

Am certitudinea că şi preşedintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui şi nu ştiu pentru câţi bani. Ilan Laufer, propunerea PSD pentru Ministerul Dezvoltării

Declaraţie de avere stufoasă
Businessul în domeniul retail şi al imobilialelor i-au asigurat lui Ilan Laufer o situaţie financiară foarte bună, în declaraţia sa de avere figurând şapte apartamente între 77 şi 105 mp, dar şi o casă de locuit în Corbeanca cu o suprafaţă de 803 mp. Laufer mai are şi două terenuri intravilane în Corbeanca, unul de 850 mp, iar altul de 991 mp, dar şi un autoturism Mercedes Benz clasa S şi o motocicletă Yamaha. Potrivit aceluiaşi document, fostul ministru din guvernul Tudose are şi ceasuri în valoare de 17.000 de euro şi a vândut în 2016 un apartament în valoare de 113.000 de euro. Ilan Laufer a acordat împrumuturi de peste 70.000 de euro şi este acţionar al firmelor S.C. Fashion Jeans Store SRL şi SC Retail Group Advisors SRL. Soţia lui Ilan Laufer, Alina Laufer, a atras şi ea atenţia presei, ajungând de la fostă vedetă TV la membru al Consiliului de Administraţie într-una din companiile municipale înfiinţate de Gabriela Firea.

Ilan Laufer a picat testul maturităţii, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste. Klaus Iohannis, preşedinte

La câteva ore de la refuzul lui Klaus Iohannis de a-l numi ministru al Dezvoltării, Ilan Laufer s-a prezentat la sediul PSD, acolo unde a ţinut un discurs acuzator la adresa şefului statului. Laufer l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism şi a pus respingerea sa pe seama relaţiei apropiate a preşedintelui cu cancelarul german Angela Merkel, dar şi pe dispreţul acestuia faţă de evrei.

„Consider că refuzul lui Klaus Iohannis de a mă numi pe mine în funcţia de ministru este o nouă dovadă de antisemitism. În istoria României, Ceauşescu a vândut evrei. Astăzi am certitudinea că şi preşedintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui şi nu ştiu pentru câţi bani.”, a susţinut Laufer într-o conferinţă de presă, fără a accepta însă întrebări de la jurnalişti.

În replică, Klaus Iohannis a preferat să răspundă printr-un comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială, numind referinţele la antisemitism şi nazism în disputa politică drept „iresponsabile” şi care „denotă grave carenţe de educaţie, cultură, diplomaţie şi istorie”. „Ilan Laufer a picat testul maturităţii, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste. Personajele care proferează asemenea acuzaţii scandaloase se descalifică automat şi nu pot ocupa sub nicio formă înalte demnităţi în statul român”, a mai spus preşedintele. Klaus Iohannis a făcut referire şi la faptul că Laufer a ales să transmită mesajul din sediul PSD şi i-a atacat astfel pe social-democraţi. „Aceste declaraţii reprezintă un nou exemplu din retorica nocivă îndelungată a Partidului Social Democrat, care alimentează în mod constant discursul urii şi tendinţele xenofobe”, se arată în comunicat. Comunitatea evreiască din România a poziţionat declaraţiile lui Ilan Laufer drept unele politice şi exrem de grave, ele putând da naştere unor comportamente antisemite.

Rabinul Andrew Baker, directorul Comitetului Evreiesc American, organizaţie care anul trecut i-a oferit lui Klaus Iohannis distincţia Lumina Popoarelor, a declarat, pentru Adevărul, că nu există niciun motiv ca decoraţia să-i fie retrasă preşedintelui. „Oricare ar fi problema pe care o are cineva cu Iohannis, cu siguranţă antisemitismul nu poate fi una dintre ele“, spune Baker, după ce Ilan Laufer l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism.

Ilan Laufer a declarat că s-a născut în Bucureşti, la Polizu. Presa israeliană îl contrazice

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, despre acuzaţiile aduse de Laufer preşedintelui: „Băbăiatule!”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite