Ponta, pentru The Jerusalem Post: În România nu există antisemitism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Cu ocazia vizitei în Israel, alături de o parte din miniştrii cabinetului său, premierul Victor Ponta a vorbit, într-un interviu pentru „The Jerusalem Post“, despre atitudinea României vizavi de antisemitism şi Holocaust, susţinând că în ţara noastră nu există antisemitism.

Ponta a afirmat că a studiat Holocaustul în şcoală, însă mult mai târziu a aflat despre crimele pe care acest flagel le-a generat pe teritoriul ţării noastre.  

Întrebat cum comentează faptul că antisemitismul este destul de răspândit în Europa, premierul a răspuns că populiştii sunt cei care se folosesc de antisemitism în scopuri electorale şi politice.

Mai mult, a susţinut premierul, evreii nu sunt singurele victime ale ideologiilor rasiste şi a dat exemplu comunităţile de români din Marea Britanie care, de asemenea, sunt supuse discriminării. 

Un alt subiect despre care premierul a vorbit în cadrul interviului a fost situaţia din Ucraina. Ponta a declarat că susţine integritatea teritorială a Ucrainei şi că este sigur că va avea numai de câştigat dacă va deveni membră a Uniunii Europene. De asemenea, premierul le-a mai declarat reporterilor că i-ar plăcea ca şi Serbia să devină membră a UE, întrucât acest lucru ar garanta pacea în Balcani. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite