Ponta: Oprişan, o râmă politică. Dragnea, gen de om de la ţară, foarte ambiţios şi capabil de orice. Vanghelie, un escroc de cartier care a ajuns mai departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta îşi descrie foştii colegi din PSD.
Victor Ponta îşi descrie foştii colegi din PSD.

Fostul lider PSD Victor Ponta a vorbit vineri, într-un interviu acordat unei publicaţii online, despre parcursul partidului social-democrat din ultimii ani şi şi-a caracterizat mai mulţi dintre foştii colegi. Astfel, întrebat despre Marian Vanghelie. Ponta l-a descris ca fiind „o ruşine incredibilă pentru PSD, un escroc de cartier care a ajuns mai departe”, iar pe Marian Oprişan l-a numit „râmă politică”.

Victor Ponta a povestit miercuri, într-un interviu pentru ştiripersurse.ro, despre parcursul său în partidul social-democrat, dar şi despre colegii săi din PSD. Fostul premier a declarat că nu şi-a schimbat niciodată părerea despre Liviu Dragnea, catalogându-l drept „genul de om de la ţară, foarte ambiţios şi capabil de orice”.

„Cu Dragnea m-am cunoscut la PSD. Eu eram preşedintele Tineretului, iar el venea de la PD. Aveam şi atunci impresia pe care am avut-o tot timpul. E un gen de om de la ţară foarte ambiţios şi capabil de orice. Dinu Păturică, varianta secolului XXI. Nu mi-am schimbat niciodată părerea despre el. Dar eu nu mă lupt cu Dragnea pe chestii personale, ci pe lucruri de alternativă. Şi nu există alternative la Dragnea în afară de mine. Oamenii care au votat PSD şi nu mai vor cu Dragnea, pot să mă voteze pe mine. Asta e de fapt marea cheie. Eu am considerat mereu că un om care a fost în PD, venit de la Băsescu, nu poate ajunge liderul PSD. Dar iată că m-am înşelat”, a explicat Ponta.

Întrebat despre ultimele declaraţii lansate în spaţiul public de Marian Vanghelie, fostul lider PSD, a precizat că sunt doar „nişte lucruri făcute de nişte oameni cu puţini neuroni ca să creeze tărăboi”. Victor Ponta l-a numit pe fostul primar al sectorului 5 „un escroc de cartier care a ajuns mai departe”.

„Eu întotdeauna am considerat că Vanghelie este o pată, o ruşine incredibilă pentru PSD, pentru Bucureşti. Până la urmă el e un escroc de cartier care a ajuns mai departe. M-am bucurat că am făcut ceva bun când l-am scos din PSD, slavă Domnului că nu l-au mai ales cei din Sectorul 5. Eu cred că el acum îşi bate joc de nişte jurnalişti pentru că le spune nişte poveşti, care evident sunt stupide, dar ce face, nu ştiu. Vrea şi el un pic de atenţie. Nu îl ia nimeni în serios din PSD. Sunt nişte lucruri făcute de nişte oameni cu puţini neuroni ca să se creeze tărăboi, să nu se vorbească de altele. A fost un sac de cartofi pe care eu l-am dus în spate. Toţi aceşti baroni, hoţomani, şmecheri, învârtiţi, eu i-am dus în spate şi e unul din motivele pentru care am pierdut alegerile. E vina mea, sigur”, a povestit el.

Ponta a vorbit şi despre Marian Oprişan, unul dintre proaspăt aleşii vicepreşedinţi ai PSD, despre care a spus că „este o râmă politică”. Acesta a mai adăugat că din cauza „oamenilor ca el, care pupă unde au scuipat” şi „care cad tot timpul în picioare”, partidul social-democrat a devenit atât de urât de electorat.

„Oprişan este, nu vreau să se simtă jignit, dar e genul de râmă politică. El se trage pe lângă oameni tot timpul, se târăşte tot timpul pe lângă. Să vă povestesc de Congresul din 2010 când am candidat pentru preşedinţia PSD. La început toată lumea credea ca pierd. Şi, la Congres, lângă mine stătea Adrian Năstase, cred că Robert Negoiţă, Nicu Bănicioiu, încă vreo 4-5 oameni. Lângă Geoană erau vreo 100 de oameni. La un moment dat m-a înşfăcat cineva de haină, m-a întors, era cineva mare că totuşi nici eu nu-s prea mic, m-a luat în braţe aşa, eram transpirat, şi eu şi el, Oprişan. <<Victore, am învins!>> Mi-a venit să vomit pentru că ştiam că nu mă votase şi că nu îi lăsase nici pe cei de la Vrancea să mă voteze. Ăştia sunt genul de oameni pentru care, de fiecare data PSD-ul, deşi a guvernat bine, desi a avut oameni buni, a fost atât de urât. Pentru că acest gen de oameni care cad tot timpul în picioare, care pupa unde au scuipat, asta e o problemă  structurală pe care eu n-am reuşit să o rezolv în cinci ani de leadership.

Eu n-am auzit de la nimeni în viaţa mea, vorbe mai urate despre Liviu Dragnea decât de la Oprişan. Ne ia CNA-ul, ne ia toată lumea dacă vă zic. Eu vorbesc de un anumit tip de baron care întotdeanua se pune bine cu şeful desi îl urăşte pe şefu. Eu cred că mă ura şi pe mine, dar vai, ce îmi făcea, ce mă aştepta, la Focşani…”, a povestit Ponta.

Victor Ponta, unul dintre fondatorii noului partid Pro România, a mai precizat vineri că astfel de politicieni despre care a vorbit nu vor mai exista în partidul său, „deşi sunt cei care pot aduce cele mai multe voturi”.  

„Nu o să vedeţi absolut niciun fel de baron de genul ăsta în Pro România, de politicieni, care au cariat PSD-ul, mi-au stricat şi mie multe lucruri pe care am vrut să le fac şi crează şi impresia asta, pe bună dreptate, pentru electorat”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite