Ponta: Fifor urmează să aibă o operaţie de schimbare de sex şi să plece în calitate de candidat-femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta - FOTO Eduard Enea
Victor Ponta - FOTO Eduard Enea

Preşedintele Pro România Victor Ponta l-a ironizat marţi pe secretarul general al PSD Mihai Fifor după ce în presă a apărut informaţia că acesta ar putea fi propus pentru postul de comisar european în locul Rovanei Plumb. Ponta a spus despre acesta că urmează să aiba o operaţie de schimbare de sex şi că va merge la Bruxelles în calitate de candidat-femeie, ca să respecte cota de gen.

„Dl Fifor urmează să aibă o operaţie de schimbare de sex şi să plece în calitate de candidat-femeie al PSD. Chiar nu reuşesc să înţeleg de ce insistă să se facă de râs pe plan european, că pe plan românesc s-au făcut destul de râs. De ce ne facem în continuare de râs în Europa? Ne-am făcut de râs o dată cu Rovana. Dna Dăncilă ştia de la mine, nu poate spune că nu ştia, că n-are nicio şansă cu Rovana”, a declarat Ponta.

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut ieri că nu există o obligaţie ca România să propună o femeie pentru postul de comisar european şi că Mihai Fifor „ar fi un candidat potrivit”. „Adevărul“ a scris duminică că Mihai Fifor, secretarul general al PSD, va fi propus pentru funcţia de comisar european pe Transporturi, după eşecul Plumb.

„Nu am avut încă o opţiune agreată în Comitetul Executiv Naţional . Vom avea o discuţie, trebuie să ne uităm şi la portofoliu, să ne uităm şi la susţinerea colegilor, vorbim de Transporturi şi mobilitate militară, deci un portofoliu foarte important, vedem ce vom hotărî în cadrul Comitetului Executiv de astăzi. Sigur,  Mihai Fifor este un candidat potrivit. Pot fi şi alţi candidaţi. Astăzi vom discuta astfel încât să venim cu o propunere” a afirmat ieri Viorica Dăncilă

Vezi şi - Surse. Luptă strânsă în PSD pentru funcţia de comisar european. Fifor nu mai e sigur de propunere. Partidul e divizat. Şedinţă de urgenţă

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite