Ponta: Cine a greşit cu broşura MAE, să plătească

0
0

Premierul Victor Ponta i-a spus miercuri, în şedinţa de guvern, ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, că cine a greşit în cazul broşurii redactate cu steagul greşit al Germaniei trebuie să plătească. Premierul a adăugat că a observat că astfel de erori apar şi la „case mai mari“, indicând faptul că MAE german l-a prezentat pe Rosen Plevneliev drept preşedinte român.

„Domnule ministru Aurescu, degeaba aţi făcut atâtea lucruri bune pentru România în toţi aceşti ani. Înţeleg că aţi greşit o hartă. Eu vreau să vă urez mult succes în continuare şi să faceţi lucruri bune pentru România. Cine a greşit, plăteşte. Înţeleg că se întâmplă şi la case mai mari, am văzut că domnul Plevneliev Rosen este preşedintele României pe pagina oficială a MAE german. Vreau să vă rog să vă vedeţi de treabă în continuare şi, dacă cineva greşeşte, înţeleg că plăteşte", i-a spus Ponta ministrului, citat de Mediafax.

Luni, la finalul intervenţiei sale din conferinţa comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broşură, predată de Agerpres şi realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, broşură pe care i-a înmânat-o ministrului Frank-Walter Steinmeier. Pe coperta broşurii ar fi trebuit să fie hărţile celor două ţări. Însă, alături de harta României se află harta Franţei, acoperită cu drapelul Germaniei.

Miercuri, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a decis eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu.

Marţi, într-un mesaj postat pe Facebook ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, care a efectuat în acea zi o vizită oficială şi în Bulgaria, era scris: „Către sfârşitul vizitei mele în Bulgaria am fost primit şi de către preşedintele român Rosen Plevneliev“.

Câteva ore mai târziu greşeala a fost corectată, nu înainte însă de a fi taxată de o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari.

Gafă diplomatică majoră cu ocazia vizitei ministrului german al Externelor

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri