Ponta a ajuns să-şi recunoască singur minciunile. Premierul a fost plecat joi în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul României, Viictor Ponta. FOTO Mediafax
Prim-ministrul României, Viictor Ponta. FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a recunoscut că a fost din nou în Turcia, după ce, în prealabil, i-a atacat dur pe jurnaliştii care au dezvăluit că a fost plecat joi la Istanbul.

În numai trei zile, Ponta a reuşit să se încurce în minciuni, iar din această contradicţie a ieşit la iveală adevărul. Pentru a prezenta cât mai clar ultima minciună a lui Ponta, vom prezenta faptele cronologic. Joi după-amiază, site-urile Bn24.ro şi mesaj ironic pe Facebook. „LILO (n.r. – câinele familiei), cea mai bună prietenă a Irinei şi al 5-lea membru al familiei noastre, a văzut la televizor că sunt fugit în Turcia / că mă operez şi nu mă va vedea mult timp!!! A venit uimită să ma întrebe ce fac? Sunt acasă, mă pregătesc să mă uit la meciurile din seara asta de la Campionatul European de Baschet, si apoi sa ma culc pentru ca maine am treaba multa la Guvern! Vă rog nu mai speriaţi bietul câine!“, a scris Ponta pe Facebook, lăsând să se înţeleagă că n-a fost plecat nicăieri, că e acasă. 

Ponta confirmă ştirea după două zile

Numai că, sâmbătă seara, la Antena 3, Ponta a recunoscut că a fost plecat în Turcia, însă a avut grijă să-şi împacheteze minciuna în ambalaj umanitar. „Eu plec cam o dată la 2-3 săptămâni. Mă duc să mă vadă doctorul care m-a operat. O să mai plec, probabil, câteva ore de fiecare dată. Cred că orice om înţelege: după ce ai o intervenţie chirurgicală, ai o perioadă de recuperare şi de control. Pot să merg, sunt capabil să-mi exercit sarcinile de serviciu“, a declarat Victor Ponta, încercând să arate că nu avea motiv să-şi facă publică plecarea.

Totuşi, în ciuda faptului că a confirmat, practic, informaţia dezvăluită de cele două site-uri, Ponta a continuat să-i discrediteze pe jurnaliştii care au publicat ştirea cu plecarea sa în Turcia. „Mă refer la securiştii din presă, care dau informaţii false. De cele mai multe ori, dau tot felul de trăznăi. Cred că e o poveste despre mine cam o dată pe oră. Am încercat întâi cu umor. Cei care au minte mai puţină nu-l apreciază. Am zis: nu mai speriaţi câinele, că a aflat de la Dan Tapalagă (n.r.- jurnalist hotnews.ro)  că am plecat din ţară. Umorul e pentru oamenii inteligenţi, nu pentru talibani“, a spus premierul, încercând să arate că a glumit, când, de fapt, a minţit.

Victor Ponta a început vizitele sale în Turcia, în luna iune. Mai exact, la 15 iunie prim-ministrul anunţa că s-a operat Spitalul Universitar Medipol din Istanbul. Cu patru zile înainte, prim-ministrul României ajunsese în Turcia, fără a anunţa nicio structura a statului, după ce plecase direct de la Jocurile Europene disputate de la Baku, Azerbaidjan. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite