Politico. În România, campania electorală se concentrează pe teme locale, ignorând Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politico menționează că în ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Parlamentul European au fost eclipsate de alte alegeri. Deși se votează și pentru reprezentanții UE, partidele s-au concentrat mai ales pe probleme locale, nefiind scoase din context teme precum corupția.

Alegeri europarlamentare. FOTO Arhivă
Alegeri europarlamentare. FOTO Arhivă

Politico nu a scăpat din ochi, de exemplu, scandalul în care a fost implicat George Simion, liderul Alianței de extremă dreapta pentru Unirea Românilor (AUR), care, potrivit procurorilor, ar fi cerut personalului său „să falsifice câteva mii de liste de susținători” pentru a permite unui candidat să intre pe listele pentru Europa.

Cele două partide majore din România, Partidul Social Democrat (de centru-stânga) și Partidul Național Liberal (de centru-dreapta), guvernează în prezent printr-o mare coaliție și prezintă candidați la europarlamentare pe o listă comună.

Alegerile pentru Parlamentul European au început joi, 6 iunie 2024, și se vor încheia duminică 9 iunie 2024. Aproximativ 373 de milioane de europeni au drept de vot, iar noii membri aleși își vor ocupa locurile în iulie.

Aceştia vor trebui să aleagă 720 de reprezentanţi, cu 15 mai mulţi decât în urmă cu patru ani, dar mai puţini decât cei 751 de eurodeputaţi care făceau parte din Parlament înainte de Brexit.

Romanii merg la urne pentru a-si alege reprezentantii locali si europarlamentari FOTO: INQUAM Photos
Romanii merg la urne pentru a-si alege reprezentantii locali si europarlamentari FOTO: INQUAM Photos

Noii membrii aleşi îşi ocupă locurile la mijlocul lunii iulie pentru o primă sesiune plenară.

Alegerile locale și europarlamentare 2024. Peste 8% dintre români au ieșit la vot până la ora 10.00. Vezi unde este cea mai mare prezență

Cetățenii României cu drept de vot își aleg duminică, 9 iunie, primarii, europarlamentarii și consiliile locale. Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), 8,65% dintre români și-au exprimat votul până la ora 10.00.

Conform hărții prezentate de AEP privind prezența la vot la ora 10.00, județele unde s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot sunt: Teleorman (14,67%) și Olt (14,10%). 

Pe de cealaltă parte, prezența cea mai slabă a fost înregistrată la Cluj (6,73%) și Sibiu (6,63%). 

harta prezenta la vot ora 10 00 FOTO AEP jpg

Harta privind prezența la vot ora 10.00 FOTO: AEP

Amintim faptul că programul secțiilor de votare pe 9 iunie, la alegerile locale si europarlamentare 2024, a început la ora 7:00 și se încheie la ora 22:00. Totuși, programul se poate prelungi până la ora 23:59, dacă preşedintele secţiei de votare sesizează că în interiorul secţiei de votare sau în imediata apropiere a secţiei de votare mai sunt oameni la rând care nu au reușit să voteze, după aceste două ore sistemul electronic de înregistrare la vot se închide automat. 

În cadrul alegerilor locale românii pot vota unde sunt arondați conform domiciliului sau reședinţei. 

Pentru a afla la ce secție de vot ești arondat la alegerile locale din 2024 poți da click aici și completa apoi datele solicitate (CNP, Numele de familie) și câmpul CAPTCHA. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite